Ce a arătat testul pentru droguri în cazul lui Gigi Becali, la aproape 12 ore de la accident

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după accidentul lui Gigi Becali.

Mașina de lux pe care o conducea, un Rolls Royce, a ajuns în şanţ pentru că, susține Becali, a intrat în același timp în depășire, cu un alt autoturism, iar șoferul nu a oprit după incident.

Accidentul s-a produs duminică în jurul prânzului, pe şoseaua de centură a Capitalei, dar Gigi Becali a ajuns abia după miezul nopții la un spital privat din București. Medicii au anunțat poliția, iar agenții de la rutieră s-au deplasat la spital și l-au găsit acolo pe patronul FCSB. Acesta a suferit câteva contuzii în zona coastelor, dar nu a necesitat internarea.

Ce spune Gigi Becali

Sunt bine, asta e, am făcut accident. S-a băgat unul şi ca să-l evit m-am băgat în şanţ. am avut prezență de spirit. Mi s-a fisurat o coastă, dar e bine să suferi în post. Am fost la poliţie, apoi am dat declaraţii. Am făcut test pentru alcool şi droguri. Am cerut imagini de pe camerele de supraveghere să-l găsească pe şofer” a declarat Gigi Becali pentru Știrile PROTV.

Patronul FCSB a ajuns la sediul poliției din Pantelimon abia în jurul orei 3 dimineața. A fost testat antidrog, şi pentru consum de alcool, iar rezultatele au ieşit negative.

Citește și
gigi becali israel
Dosar penal după ce Gigi Becali a intrat cu maşina în şanţ pe Centura Capitalei. Latifundiarul s-a prezentat la spital
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Deşi inițial a declarat că nu el se afla la volan, le-a spus polițiștilor că el conducea. S-a angajat într-o depăşire, moment în care și șoferul autoturismului din față ar fi făcut același lucru. Ca să evite o coliziune, Gigi Becali ar fi tras stânga de volan și a ajuns cu mașina în șanțul de pe sensul opus. În acel moment, spun surse judiciare, bolidul de lux, echipat cu dispozitiv de alertare în caz de accident, a apelat serviciul de urgență 112.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului nu l-a găsit însă pe șofer.

Mașina are CASCO

Patronul FCSB a cerut poliţiştilor să fie căutate imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, ca să fie identificat și chemat la audieri şi celălalt șofer.

Dacă în cele din urmă va fi identificat de autorități, iar probele adunate la dosarul in rem deschis pentru vătămare corporală vor arăta că celălalt șofer a greșit, polițiștii care se ocupă de dosar vor lua și măsurile legale, inclusiv pentru că nu s-a prezentat la poliție în decurs de 24 de ore.

După acest eveniment, mașina de sute de mii de euro va avea nevoie de reparații serioase, suportate de asigurarea Casco.  

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mașina de lux l-a dat în fapt pe Becali la Poliție. Rolls-Royce-ul a sunat singur la 112
Mașina de lux l-a dat în fapt pe Becali la Poliție. Rolls-Royce-ul a sunat singur la 112

S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după accidentul de ieri, anunțat la 112 de Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB.

Dosar penal după ce Gigi Becali a intrat cu maşina în şanţ pe Centura Capitalei. Latifundiarul s-a prezentat la spital
Dosar penal după ce Gigi Becali a intrat cu maşina în şanţ pe Centura Capitalei. Latifundiarul s-a prezentat la spital

Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce Gigi Becali a intrat cu maşina în şanţ.

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. „Eu eram la volan! Ăla vinovat a plecat” | FOTO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. „Eu eram la volan! Ăla vinovat a plecat” | FOTO

Gigi Becali a fost implicat, duminică, într-un accident rutier care a avut loc în zona localității Dobroești.  

Becali va vinde Fabrica de armament de la Drăgășani. Uzina ar putea să funcționeze din luna martie
Becali va vinde Fabrica de armament de la Drăgășani. Uzina ar putea să funcționeze din luna martie

Omul de afaceri Gigi Becali este pe cale să vândă Fabrica de armament de la Drăgășani. Patronul FCSB susține că a primit deja un avans consistent de la o companie americană dispusă să investească și să producă armament în țara noastră.

Bucharest Pride: Planul pus la cale de Gigi Becali alături de preoți. Ce vor face pe Calea Victoriei
Bucharest Pride: Planul pus la cale de Gigi Becali alături de preoți. Ce vor face pe Calea Victoriei

Finanţatorul echipei FCSB, George Becali, a anunţat că va merge, duminică, pe Calea Victoriei, cu preoţi, să sfinţească traseul pe care se va desfăşura marşul Bucharest Pride.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.