Cine este tânărul care a luat cea mai mare notă la Bac, în sesiunea de toamnă

×
Codul embed a fost copiat

Abia acum a început vacanța și pentru cei care au reușit să promoveze Bacalaureatul în sesiunea de toamnă.

30 la sută dintre candidați au scăpat de griji. Este cea mai mare rată a promovării din 2010 până în prezent.

21 de candidaţi au reuşit să obţină medii peste 9. Un elev din Gorj a luat cea mai mare medie: 9,78. Note mari au fost însă şi în Gorj, Timişoara, Cluj, Maramureş şi Bucureşti.

Din cei aproape 35 de mii de candidaţi prezenţi, 10.595 au reuşit să obţină media finală 6 pentru a fi declaraţi admişi. Adică 30,64%, cea mai mare rata de promovabilitate a acestei sesiuni de toamnă din ultimii 9 ani. Anul trecut au promovat 29,7%.

Cei mai mulţi dintre cei care au dat examenul acum provin din promoţia curentă, iar peste 15 mii din promoţiile anterioare. Aceasta este şi cauza pentru care mulţi nu s-au mai prezentat.

Citește și
Rezultate Evaluare Națională 2019 Timiș
Câți bani primesc elevii care au obţinut media generală 10 la Evaluarea națională și BAC
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cei nemulţumiţi au depus astăzi contestaţii, iar rezultatele finale se vor afişa pe 7 septembrie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bac, sesiunea de toamnă 2019. Candidații susțin proba de evaluare a competenţelor digitale
Bac, sesiunea de toamnă 2019. Candidații susțin proba de evaluare a competenţelor digitale

Bac, sesiunea de toamnă 2019. Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat continuă vineri şi luni cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Câți bani primesc elevii care au obţinut media generală 10 la Evaluarea națională și BAC
Câți bani primesc elevii care au obţinut media generală 10 la Evaluarea națională și BAC

Elevii care au obţinut media generală 10 la examenele naţionale din acest an vor primi stimulente financiare, potrivit unei hotărâri de Guvern.

BAC, sesiunea toamnă 2019. Candidaţii susţin proba scrisă la alegere
BAC, sesiunea toamnă 2019. Candidaţii susţin proba scrisă la alegere

BAC, sesiunea toamnă 2019. Candidaţii care s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat susţin luni proba la alegere a profilului şi specializării.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă