Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie. Câți bani vor primi proprietarii

masina casata
Inquam Photos / George Călin

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa, în luna septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate, care va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani, a anunțat, preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu.

Potrivit acestuia, programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT). Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei, din care jumătate va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou, scrie Agerpres. 

"Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale", a afirmat şeful AFM.

Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.

Pentru acest program vor aplica administraţiile locale, iar, în cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult 100 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de până la 1.000 locuitori, 500 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 1.001-5.000 locuitori, 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001-10.000 locuitori, 5.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001-50.000 locuitori; 20.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001-200.000 locuitori şi 50.000 autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie de peste 200.001 locuitori.

Citește și
rabla
Rabla 2022. Pot să casez două mașini? Documentele necesare pentru casare și radiere
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mașini vechi de până la 100 de ani, la Arad. Bărbat: „Au fost făcute să dureze pentru totdeauna”
Mașini vechi de până la 100 de ani, la Arad. Bărbat: „Au fost făcute să dureze pentru totdeauna”

Zeci de mașini de epocă au poposit seara trecută la Arad.

Rabla 2022. Pot să casez două mașini? Documentele necesare pentru casare și radiere
Rabla 2022. Pot să casez două mașini? Documentele necesare pentru casare și radiere

Prin programul Rabla Clasic și Rabla Plus 2002, posesorii de autovehiculele vechi au posibilitatea de a casa două mașini pentru a crește valoarea tichetelor primite.  

Românii vor primi cel puțin 3.000 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de 15 ani, fără obligația să cumpere una nouă
Românii vor primi cel puțin 3.000 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de 15 ani, fără obligația să cumpere una nouă

Un nou program ”Rabla", prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de "cel puţin 3.000 de lei", fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou, va debuta pe 1 iulie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.