Cătălin Cherecheș a fugit din țară folosind la frontieră actele unui văr. Ce a spus polițistul care l-a lăsat să treacă

×
Codul embed a fost copiat

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare condamnat definitiv la închisoare pentru corupție, a fugit din țară cu un taxi, prezentând la frontieră actele unui văr de-al său, cu care seamănă foarte bine.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire, a ieşit din ţară vineri la ora 7.49, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Chestorul Victor Ștefan Ivașcu, inspectorul general al Poliției de Frontieră, a declarat că edilul a ieşit din țară cu un taxi şi că se afla pe locul din dreapta şoferului.

De asemenea, șeful Poliției de Frontieră a precizat că documentul prezentat la control a fost unul real, nu falsificat şi că asemănarea dintre Cherecheş şi cel al cărui document l-a utilizat este foarte mare.

Oficialii IGPF a anunțat că a fost declanşată cercetarea faţă de agentul de poliţie de fontieră care a verificat documentele lui Cherecheş fără a sesiza că aceasta are documente false.

Citește și
chereches
Ultima pledoarie a lui Cherecheș, înainte de a fugi de condamnare: „Ce îmi doresc cel mai mult este să fiu om”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițistul de frontieră l-a recunoscut pe Cherecheș, dar asemănarea cu cel din buletin era atât de mare, încât l-a lăsat să treacă

Chestorul Ivașcu a spus că polițistul care l-a lăsat să treacă granița spre Ungaria, pe la Petea, a declarat ulterior că nu-i vine să creadă că nu și-a dat seama de faptul că era vorba despre Cătălin Cherecheș, pe care l-ar fi recunoscut, dar asemănarea cu proprietarul real al documentului de identitate era atât de mare, încât l-a lăsat să treacă.

Magistrații Curții de Apel Cluj l-au condamnat la 5 ani cu executare pentru luare de mită și i-au interzis să mai ocupe funcția de primar și să mai fie ales într-o funcție publică cinci ani. Cherecheș a fugit din țară cu câteva ore înainte de pronunțarea curții.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avocatul lui Cherecheş, după ce edilul a fost dat în urmărire generală: Nu este o chestiune pozitivă dacă nu este de găsit
Avocatul lui Cherecheş, după ce edilul a fost dat în urmărire generală: Nu este o chestiune pozitivă dacă nu este de găsit

Răzvan Doseanu, avocatul primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, susţine că apărarea edilului este îngreunată de faptul că acesta nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi ridicat în vederea executării condamnării date de Curtea de Apel Cluj.

Ultima pledoarie a lui Cherecheș, înainte de a fugi de condamnare: „Ce îmi doresc cel mai mult este să fiu om”
Ultima pledoarie a lui Cherecheș, înainte de a fugi de condamnare: „Ce îmi doresc cel mai mult este să fiu om”

Primarul orașului Baia Mare, Cătălin Chrecheș, a fost dat în urmărire națională. Este de negăsit, după ce, vineri dimineață, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare.

Cătălin Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Edilul din Baia Mare, dat în urmărire generală
Cătălin Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Edilul din Baia Mare, dat în urmărire generală

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat, vineri, la 5 ani de închisoare, pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru luare de mită.

STENOGRAME. Ce vorbeau soacra primarului Cătălin Cherecheș și mama judecătoarei căreia a încercat să îi dea mită
STENOGRAME. Ce vorbeau soacra primarului Cătălin Cherecheș și mama judecătoarei căreia a încercat să îi dea mită

Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a încercat să-i dea 50 de mii de euro mită unei judecătoare, ca să obțină o pedeapsă mai blândă pentru ginerele ei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Socrii primarului Cătălin Cherecheș, reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost prinși când intermediau o mită
Socrii primarului Cătălin Cherecheș, reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost prinși când intermediau o mită

Socrii primarului din Baia Mare au fost reținuți, în noaptea de miercuri spre joi, pentru 24 de ore, pentru fapte de corupție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.