Cât plătește Guvernul pentru facturile compensate la energie. "Profitorii", amenințați cu suprataxe

Virgil Popescu

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat, miercuri, că Agenţia Naţională de Reglementare în Energie a estimat impactul schemei de compensare a facturilor de energie la 16 miliarde de lei.  

„Eu am văzut o estimare, dată pe surse, a celor de la ANRE de 40 miliarde şi o alta, tot dată pe surse, că am cerut 30 miliarde. Eu nu spun lucruri public. Schema refăcută şi ulterior recalibrată de ANRE s-a redus de la 40 miliarde la 20 de miliarde şi ulterior la 16 miliarde. Asta a fost estimarea ANRE. ANRE agregă toate datele împreună cu Ministerul Finanţelor”, a afirmat Virgil Popescu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, conform News.ro.

Ministrul a adăugat că poate relata ceea ce au spus toţi liderii politici şi anume că „ceea ce trebuie plătit se va plăti”.

Popescu a precizat, de asemenea, că se ia în calcul și impozitarea întregului lanț de producție, intermediere și furnizare.

„Ne gândim la o impozitare a întregului lanţ de producţiei intermediere şi furnizare. Un impozit este stabilit de Ministerul Energiei. Noi putem da consultanţă”, a afirmat ministrul Virgil Popescu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Chestionat de ce nu a fost avută în vedere această măsură mai demult, în contextul în care PSD a susţinut o astfel de abordare, Virgil Popescu a răspuns: „Probabil că nu s-a putut pune în practică”, după cum precizează News.ro.

Cum profită statul român de scumpirea energiei

Preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu, a transmis, marți, că statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor.

”Furnizorii nu au primit până acum niciun ban drept compensare pentru perioada care începe în aprilie. Pentru perioada noiembrie - martie, primii bani i-am primit după şapte luni, acum au trecut patru luni de la începutul noii scheme, sperăm să primim banii mai repede decât în prima schemă. Aceasta deşi legea spune că trebuie să primim banii în 45 de zile. Autorităţile spun că furnizorii au transmis greu informaţiile, dar interesul nostru este să completăm repede şi să luăm banii repede. Dacă am întârziat a fost din cauza neclarităţilor”, a afirmat Urluescu.

El a arătat că există o mare discrepanţă între necesarul de decontare şi sumele acordate la rectificarea bugetară.

”Din rapoartele ANRE şi din declaraţiile din presă, statul a plătit furnizorilor pentru decontare 4,5 miliarde de lei, în perioada noiembrie 2021 - martie 2022, prima parte a schemei, OUG 118, sumă plătită în proporţie de 99%. În primul trimestru al acestui an statul ar urma să colecteze aproape 11 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde TVA adiţional, 5,3 miliarde din supraimpozitarea producătorilor - Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom, precum şi 2,6 miliarde din dividende. Înmulţind cu patru, rezultă că pentru tot anul statul român încasează peste 43 de miliarde de lei, chiar mai mult, pentru că preţurile au crescut între timp faţă de primul trimestru”, a subliniat oficialul AFEER.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce fac românii de teama crizei energetice și a prețurilor uriașe. Pot economisi până la 40% la factura de gaz
Ce fac românii de teama crizei energetice și a prețurilor uriașe. Pot economisi până la 40% la factura de gaz

Criza energetică cu care ne-am putea confrunta în această iarnă și gândul la facturile uriașe i-au făcut pe tot mai mulți să își izoleze termic locuințele, fie că stau la casă sau la bloc.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă