Căpșunile românești costă cât un kilogram de carne de vită: "Dar manânci ceva gustos"

×
Codul embed a fost copiat

Cu o întârziere de două săptămâni, căpșunile crescute în pământ românesc au ieșit pe piață și costă cât un kilogram de carne de vită.

Fructele sunt mai scumpe cu 20 la sută față de anul trecut, iar cei care le cumpără trebuie să știe că sunt crescute în sere, din soiuri străine. Semințele românești, care amintesc de copilărie, sunt evitate pentru că nu sunt la fel de rodnice.

La o fermă de căpșuni din Alba sunt 7 solarii. Înăuntru cresc fructe dintr-un soi adus din Italia, aclimatizat la noi.

Farkas Antal, producător: "Ne place că este foarte timpuriu, e o aromă deosebită. Productivitate destul de mare. (Ati încercat și soiuri românești?) Nu am încercat, am rămas la soiul acesta, am fost mulțumit de el".

În Arad, un alt producător a descoperit avantajele soiurilor străine de căpșuni: produc de 3 ori mai multe fructe decât cele românești.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Petre Sechei, producător: “Dacă pui stolon de-al nostru e perisabil, face doar 2-300 de grame pe plantă, așa la asta se ajunge până la un kilogram."

Așadar o să gasiți tot mai rar căpșuni românesti pe tarabe. Cele care se vând acum sunt scumpe.

Anișoara Popescu, producător: "Acum este 40 de lei kg anul trecut am inceput cu 30. Nu avem așa mulți din cauză că a înghețat, ne-a cam păgubit, dar cred ca prețul ne va ajuta un pic"

În aceste condiții fructele se cumpără, deocamdată, de poftă.

Bunica și nepoțica în piață: "Dați-ne de 10 lei! (Prețul?) E mare, dar manânci ceva gustos."

Femeie în piață: "Cam piperat, dar no... de poftă că sunt naturale".

Soiurile străine câștigă la capitolul frumusețe. În plus, marile lanțuri de magazine cer soiuri recunoscute pe piața europeană. La Dăbuleni, de pildă, specialiștii analizează șapte tipuri aduse din Spania. Printre ele, soiul Clery, foarte cerut la noi.

Dr.ing. Irina Țițirică, Stațiunea de Cercetare Dăbuleni: "Noi urmărim să testăm aceste soiuri astfel încât să venim cu un răspuns către cultivatori. Să nu dea greș. Avem și noi în România soiurile nostre - Premial este un soi foarte timpuriu și foarte aromat, iar în ultima vreme au fost omologate alte 2 soiuri Sarom și Real."

Soiurile românești sunt analizate și îmbogățite la Institutul de cercetare de la Mărăcineni, în județul Argeș. În serele de la noi se coc peste 20 de mii de tone de căpșuni în fiecare an, potrivit INS.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.