Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din ALDE. Motivul pentru care a recurs la acest gest

Calin Popescu Tariceanu
Agerpres

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a demisionat din formaţiune întrucât, în contextul fuziunii aprobate cu Pro România, va candida pe lista acestui partid.

„Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calităţii de membru de partid PRO România", au transmis reprezentanţii ALDE, precizând că această obligatie le revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare.

"Procedurile pentru organizarea alagerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie. Prevederile legale în cazul fuziunii a două partide obligă ALDE şi PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegaţiei Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligaţia tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România. Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calităţii de membru de partid PRO România", se arată într-un comunicat de presă transmis de ALDE, luni seară.

Conform sursei citate, această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare şi îl vizează inclusiv pe preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, transmite News.ro.

Conducerea ALDE a decis, în 8 octombrie, aprobarea protocolului de fuziune între ALDE şi PRO România.

Citește și
Florin Calinescu
Călin Popescu Tăriceanu, depășit de Florin Călinescu în alegerile pentru Primăria Capitalei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Decizia ALDE de a fuziona cu Pro România va fi validată la Congresul extraordinar care va avea loc în 8 noiembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Partidele lui Ponta și Tăriceanu au fuzionat. Noua formațiune se va numi Pro România Social Liberal
Partidele lui Ponta și Tăriceanu au fuzionat. Noua formațiune se va numi Pro România Social Liberal

Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat, joi, fuziunea dintre partidele Pro România și ALDE, pentru a forma o ”nouă forță politică”, despre care Tăriceanu a spus că se va poziționa în zona de ”centru” pe scena politică autohtonă.

Călin Popescu Tăriceanu, depășit de Florin Călinescu în alegerile pentru Primăria Capitalei
Călin Popescu Tăriceanu, depășit de Florin Călinescu în alegerile pentru Primăria Capitalei

Florin Călinescu, candidatul Partidului Verde, a obținut 2.08% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al Capitalei. El l-a depășit astfel pe candidatul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care a obținut un procent de numai 1,5%.

Tăriceanu acuză Poliția că și-a colantat mașinile în culorile PNL. Candidatul ALDE denunță o manevră electorală
Tăriceanu acuză Poliția că și-a colantat mașinile în culorile PNL. Candidatul ALDE denunță o manevră electorală

Proaspăt înscris în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu a lansat o idee cel puțin neobișnuită. Liderul Alde consideră că Poliția și-a vopsit mașinile în culorile PNL.

Tăriceanu, întrebat dacă ştie cât costă o călătorie cu autobuzul în Capitală:
Tăriceanu, întrebat dacă ştie cât costă o călătorie cu autobuzul în Capitală: "Sigur că știu! Trei lei!"

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, a afirmat marţi că pentru a încuraja bucureştenii să folosească transportul în comun, acesta trebuie să devină gratuit.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.