Botoşani: Bărbat reţinut de poliţişti după ce a agresat sexual o femeie pe marginea unui drum

Masina de politie
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce ar fi agresat sexual o femeie pe marginea unui drum de pe raza comunei Drăguşeni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu, a declarat, luni, că agresorul ar fi imobilizat victima şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta împotriva voinţei sale.

La data de 22 mai 2022, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Drăguşeni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol. Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 21 mai 2022, în timp ce acesta se afla în drumul public, din comuna Drăguşeni, ar fi imobilizat victima, o femeie de 37 de ani, din aceeaşi localitate şi ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei sale”, a afirmat Nenişcu.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat surdomut a agresat sexual o femeie de 70 de ani în pasajul unei hale din Iași
Un bărbat surdomut a agresat sexual o femeie de 70 de ani în pasajul unei hale din Iași

Caz revoltător la Iași. Un bărbat de 30 de ani a violat o femeie de 70 de ani, în pasajul unei hale din centrul orașului.

Provocarea lui Elon Musk pentru cea care îl acuză de hărțuire sexuală: ”Descrie doar un singur lucru, orice”
Provocarea lui Elon Musk pentru cea care îl acuză de hărțuire sexuală: ”Descrie doar un singur lucru, orice”

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a denunţat drept ”complet neadevărate” acuzaţiile conform cărora a hărţuit sexual o însoţitoare de bord pe un avion privat, în 2016, apărute într-un articol de joi al publicaţiei Business Insider.

 

Un asistent medical este bănuit că ar fi agresat sexual un pacient de la spitalul de Neuropsihiatrie din Prahova
Un asistent medical este bănuit că ar fi agresat sexual un pacient de la spitalul de Neuropsihiatrie din Prahova

Un asistent medical de la spitalul de neuropsihiatrie Voila din Prahova este suspectat că ar fi agresat sexual un pacient de 18 ani, cu grave probleme psihice.

Prahova: Un pacient al Spitalului Voila ar fi fost agresat sexual de un asistent. Poliţia face cercetări
Prahova: Un pacient al Spitalului Voila ar fi fost agresat sexual de un asistent. Poliţia face cercetări

Poliţiştii din Câmpina au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că un pacient al Spitalului de Psihiatrie Voila ar fi fost agresat de către un asistent.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.