Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a fost strangulat. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie

×
Codul embed a fost copiat

Apar noi detalii în cazul bebelușului din Suceava găsit mort în mașina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat.  

Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul a fost născut la termen, însă a avut parte de o moarte violentă. Tot din raportul de necropsie rezultă că nou-născutul a fost strangulat, aceasta fiind cauza decesului, potrivit Monitorul de Suceava.

Între timp, femeia care a născut și ar fi comis fapta a fost expertizată psihiatric, iar medicii au concluzionat că a avut discernământ.

În aceste condiții, la continuarea anchetei există două opțiuni de încadrare a faptei, au precizat surse judiciare. Una este infracțiunea de ”uciderea ori vătămarea corporală a nou-născutului de către mamă” (fosta infracțiune de pruncucidere, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau de la o lună la 3 ani dacă se demonstrează că mama a trecut printr-o tulburare psihică), iar a doua este încadrarea la infracțiunea de omor, unde pedeapsa este între 10 și 20 de ani de închisoare.

Ancheta ar urma să fie preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care să continue ancheta cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, conform sursei citate.

Citește și
bebelus
Un bebeluș a fost găsit mort, aruncat la gunoi, în Cluj. Copilul era pus în doi saci menajeri
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tragedia a avut loc luna trecută în Vatra Dornei. Femeia de 32 de ani și-a învelit nou-născutul într-o pătură, apoi l-a abandonat în mașina de spălat, pe 14 martie. Femeia, care mai are un copil, a fost nevoită să meargă a doua zi la spital, având probleme cauzate de naștere. Aceasta a încercat să ascundă totul, atât de familie, cât și de medici. Însă cei din urmă și-au dat seama de problemă și au anunțat poliția.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp din Satu Mare. Mama copilului este o adolescentă. Marea dilemă a anchetatorilor
Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp din Satu Mare. Mama copilului este o adolescentă. Marea dilemă a anchetatorilor

Este anchetă în Satu Mare după ce un bebeluș a fost găsit fără suflare, abandonat pe un câmp. Polițiștii au intrat rapid în alertă și au dat de urma celei care l-a adus pe lume.

Un bebeluș a fost găsit mort, aruncat la gunoi, în Cluj. Copilul era pus în doi saci menajeri
Un bebeluș a fost găsit mort, aruncat la gunoi, în Cluj. Copilul era pus în doi saci menajeri

Descoperire sinistră la groapa de gunoi din Cluj. Angajații de la salubritate au găsit într-un sac menajer trupul fără viață al unui bebeluș. Imediat au fost alertați polițiștii care acum încearcă să dea de mama băiețelului.

Femeia care și-a abandonat bebelușul mort în fața hotelului Marriott și-a provocat singură avortul. Descoperirea polițiștilor
Femeia care și-a abandonat bebelușul mort în fața hotelului Marriott și-a provocat singură avortul. Descoperirea polițiștilor

Descoperire macabră în fața unui hotel de cinci stele din Capitală. Un bebeluș născut prematur a fost găsit mort, abandonat într-o pungă.

Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă, într-un hotel din Capitală. Mama de 22 de ani și-ar fi provocat avortul
Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă, într-un hotel din Capitală. Mama de 22 de ani și-ar fi provocat avortul

O descoperire șocantă a facută de angajatul unui hotel de 5 stele din București. În timp ce făcea curat într-o cameră, a găsit într-o pungă un bebeluș mort.

O femeie a fost găsită pe stradă cu un bebeluș mort într-un sac. Ce au descoperit autoritățile
O femeie a fost găsită pe stradă cu un bebeluș mort într-un sac. Ce au descoperit autoritățile

O descoperire macabră a avut loc pe o stradă din orașul italian Casal di Principe. O femeie a fost găsită cu un bebeluș mort într-un sac. Martorii au chemat imediat la fața locului serviciile de urgență.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.