Avocatul Poporului, despre schimbările din sănătate: Pacienții ar putea fi ”împovărați excesiv”

Renate Weber
Agerpres

Avocatul Poporului consideră că modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate ar ”împovăra” pacienții, care ”ar suporta costuri suplimentare”.

"Avocatul Poporului consideră că modificările propuse prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar trebui dezbătute în cadrul procedurii legislative obişnuite, prin dezbatere şi vot în Parlamentul României. Proiectul de act normativ conţine, în opinia Avocatului Poporului, o notă de fundamentare sumară şi nu prezintă niciun studiu de impact care să evalueze efectele economico-financiare şi sociale ale acesteia", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, prin modificările aduse, se intenţionează includerea tuturor furnizorilor privaţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, fără a ţine cont de capacitatea şi serviciile oferite de sistemul public de sănătate, respectiv de condiţiile oferite de către furnizorii privaţi.

În acest sens, Avocatul Poporului apreciază că, prin procedurile diferite de achiziţionare şi management din cele două domenii, se va crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public, fapt ce poate duce la imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de asigurare a igienei şi a sănătăţii publice.

În ceea ce priveşte finanţarea programelor naţionale de sănătate, Avocatul Poporului consideră că legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze de o manieră unitară procedurile aferente programelor, pentru a nu se crea un mediu neconcurenţial.

Citește și
poluare
Măsura radicală propusă de Institutul de Sănătate Publică pentru a combate poluarea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe de altă parte, Avocatul Poporului opinează că se poate reţine şi un posibil conflict de interese, deoarece, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor propuse, medicii coordonatori ai programelor de sănătate din unităţile sanitare, adică specialiştii care fundamentează întreg procesul de contractare şi achiziţii, nu au nicio interdicţie în a activa atât în unităţile publice, cât şi în cele private, care derulează programe naţionale de sănătate.

Fără a pune la îndoială necesitatea implementării unui sistem de asigurare de sănătate în care este valorificat principiul "banul urmăreşte pacientul", Avocatul Poporului consideră că propunerea de ordonanţă introduce o serie de modificări, fără a asigura echilibrul în sistemul sanitar şi fără a implementa o serie de garanţii prin care să se evite inechităţile dintre sistemul public şi cel privat.

"Astfel, având în vedere subfinanţarea sistemului public de sănătate, Avocatul Poporului este de părere că există riscul ca măsurile propuse prin proiectul de ordonanţă să accentueze criza deja existentă în sistemul de stat, iar o altă consecinţă ar putea fi împovărarea excesivă a pacienţilor care, fiind nevoiţi să apeleze la serviciile medicale private, ar suporta costuri suplimentare determinate de împrejurarea că statul nu decontează diverse taxe (ex. servicii hoteliere)", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Avocatul Poporului consideră că, în contextul includerii totale a furnizorilor privaţi în sfera programelor naţionale de sănătate, ar fi oportună implementarea unui sistem de informare a pacienţilor cu privire la unităţile medicale care oferă serviciile necesare, costurile, timpii de aşteptare şi condiţionalităţile aferente acestor servicii, în acest fel putându-se asigura decizia informată a pacienţilor cu privire la opţiunea dintre ofertele existente.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reformă în sistemul de sănătate. Spitalele private vor primi bani de la stat pentru bolnavi
Reformă în sistemul de sănătate. Spitalele private vor primi bani de la stat pentru bolnavi

Spitalele private vor primi bani de la stat prin programele naționale de sănătate, pentru a trata bolnavii.

Măsura radicală propusă de Institutul de Sănătate Publică pentru a combate poluarea
Măsura radicală propusă de Institutul de Sănătate Publică pentru a combate poluarea

În oraşele poluate ar putea fi luată o măsură radicală. Institutul Naţional de Sănătate Publică a propus autorităţilor din Capitală întreruperea circulaţiei pe străzile pe care se înregistrează depăşiri ale compuşilor toxici de la trafic.

Amenzi după ce un pacient mort a fost lăsat pe targă, pe scara interioară a Spitalului Universitar
Amenzi după ce un pacient mort a fost lăsat pe targă, pe scara interioară a Spitalului Universitar

Spitalul Universitar de Urgență București a fost amendat cu 20.000 de lei de Direcția de Sănătate Publică pentru că un pacient mort a fost lăsat pe o targă, în condiții neadecvate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.