Avocatul Poporului cere asigurări că persoanele de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtate din familii

Avocatul Poporului

Avocatul Poporului (AP) cere autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că persoanele de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtate din familiile şi din locuinţele lor.

"Avocatul Poporului solicită autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spaţiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România. În ultimele două zile, la Avocatul Poporului s-au primit sute de petiţii, în care persoane în vârstă îşi exprimă temerea în legătură cu aşa-zisele planuri şi declaraţii ale unor oficialităţi din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor şi din locuinţele lor", potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului (AP).

AP solicită şefului statului, premierului şi Grupului de Comunicare Strategică să dea asigurări că adoptarea unor astfel de "măsuri de tip totalitarist" nu vor fi niciodată o opţiune în România.

Avocatul Poporului menţionează că face această cerere având în vedere rolul său de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor, seriozitatea temerii create de răspândirea în spaţiul public a posibilităţii de aplicare a unei măsuri care aminteşte "mai degrabă de momente tragice ale istoriei decât de protejarea unei populaţii vulnerabile", precum şi având în vedere că decretul privind instituirea stării de urgenţă şi cel de prelungire a acesteia interzic propagarea unor informaţii false şi obligă autorităţile la acţiune pentru a informa corect.

Doctorul Adrian Streinu Cercel a propus luni un proiect care prevedere izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor.

Citește și
migranți
Trump anunță că va suspenda temporar imigrația în Statele Unite. Mesajul transmis de acesta
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Guvernul României a respins categoric proiectul, susținând că nu a fost luat în discuție.

Streinu Cercel a reunit propunerile în cadrul unui așa-zis proiect de relaxare a măsurilor de combatere a răspândirii epidemiei, care însă nu are girul Guvernului și a fost respins, categoric, luni, și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că nu ia în considerare acest proiect.

„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, se precizează într-un comunicat al GCS.
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
OMS: În prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19
OMS: În prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus, transmite Reuters.

Trump anunță că va suspenda temporar imigrația în Statele Unite. Mesajul transmis de acesta
Trump anunță că va suspenda temporar imigrația în Statele Unite. Mesajul transmis de acesta

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va suspenda temporar imigraţia către Statele Unite printr-un ordin executiv pentru a proteja locurile de muncă ale americanilor în contextul epidemiei provocate de noul coronavirus.

Topul țărilor cu cele mai eficiente sisteme medicale
Topul țărilor cu cele mai eficiente sisteme medicale

Lupta în primele linii Covid-19 se desfășoară în clinici și spitale din întreaga lume. Dar succesul acestei lupte a depins, în mare parte, de eficacitatea sistemelor de asistență medicală din fiecare țară, transmite CNN.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.