Avocat: Și astăzi s-au găsit fragmente osoase și al 4-lea telefon al lui Dincă

anchetatori Caracal
Pro TV

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a anunțat că anchetatorii din Caracal au descoperit noi fragmente osoase, aproape sigur de ”natura umană”.

Și astăzi s-au găsit fragmente osoase, din care, unele aproape sigur, pot fi de natură umană. După ce criminaliștii vor da OK-ul prin șeful echipei de criminalistică, că nu se mai poate preleva nimic la suprafață, atunci se va putea trece într-o a doua etapă a săpăturilor, a dărâmării betoanelor, ridicării plăcilor de beton care sunt pe acel teren, a buncărelor și puțurilor de acolo.” - a spus avocatul.

De asemenea, Tonel spune că un al 4-lea telefon care i-a aparținut lui Gheorghe Dincă a fost găsit de procurori.

"Informaticienii desfăşoară la faţa locului expertiza informatică. A fost găsit şi se expertizează, respectiv se copiază datele, dintr-un alt telefon ce aparţine lui Dincă. Al patrulea telefon. Este vorba despre un telefon şi o cartelă pe care Dincă le-a folosit în momentul în care a sunat familia Luizei. Organele au reuşit să depisteze acest telefon la o familie. Se descarcă datele şi de pe acest mediu de stocare", a declarat Tonel Pop, avocatul familiei Luizei.

Avocatul a mai spus că specialiştii DIICOT vor efectua joi o expertiză în cazul celor trei telefoane, unui laptop şi unui aparat foto, găsite anterior în locuinţa lui Gheorghe Dincă.

Citește și
Tonel Pop
Avocatul familiei Luizei, primit înapoi la percheziții. Scandal din cauza unui selfie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Informaticienii DIICOT procesează datele pentru a putea fi deschise mâine. Există nişte software care le prelucrează pentru a putea fi deschise. S-ar putea ca DIICOT să iasă într-o conferinţă de presă să vă explice din ce categorie sunt acele date. (...) A sosit şi telefonul Alexandrei, care nu a fost expertizat din punct de vedere informatic, ci numai probele biologice. Este în lucru la informaticieni", a precizat Pop. 

Poliţiştii criminalişti şi procurorii DIICOT continuă miercuri, pentru a şasea zi, cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal, cel care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Descoperirea din pădurea din Caracal, pusă la îndoială de avocatul familiei Luizei: ”Nu părea veche”
Descoperirea din pădurea din Caracal, pusă la îndoială de avocatul familiei Luizei: ”Nu părea veche”

În a 6-a zi de anchetă, ultimele descoperiri făcute de criminalişti în pădurea de lângă Caracal sunt puse la îndoială de avocatul angajat de familia Luizei, prima tânără pe care Gheorghe Dincă a declarat că ar fi ucis-o şi i-ar fi incinerat trupul.

Avocatul familiei Luizei, primit înapoi la percheziții. Scandal din cauza unui selfie
Avocatul familiei Luizei, primit înapoi la percheziții. Scandal din cauza unui selfie

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a avut interdicție să mai participe la perchezițiile de la casa lui Gheorghe Dincă, din cauza că s-a fotografiat în curtea lui Gheorghe Dincă.

Descoperire șocantă în curtea lui Gheorghe Dincă. Avocat: ”Poate să fie un fel de cimitir”
Descoperire șocantă în curtea lui Gheorghe Dincă. Avocat: ”Poate să fie un fel de cimitir”

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a dat miercuri noi informații șocante despre ceea ce a u găsit anchetatorii în curtea lui Gheorghe Dincă.

Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”
Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, care asistă marţi la ancheta desfăşurată la locuinţa lui Gheorghe Dincă, spune că acea casă este "un dezastru total" şi că peste tot miroase a cadavru.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.