Avertismentul medicilor înainte de începerea noului an școlar: Numărul cazurilor de COVID-19 ar putea crește

Cum se vor acorda, până la urmă, bursele de merit pentru elevii din clasa a 9-a
Pro TV

Directorul medical al Institutului „Matei Balş", Adrian Marinescu, a declarat că, odată cu începerea şcolilor, ar putea creşte numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus.

El a recomandă respectarea regulilor de igienă, iar în situaţia în care copiii prezintă simptomatologie specifică să nu fie aduşi în colectivitate, potrivit Agerpres.

„Începerea şcolilor, faptul că oamenii vin din concediu şi au o interacţiune mai mare şi rişti să crească numărul de infecţii, mai ales că va veni sezonul rece la un moment dat şi nu vom avea doar COVID, vom avea virusurile gripale, toate virusuri cu transmitere pe cale respiratorie. Nu contează ce fac în prima zi, contează toată perioada în care cei mici vor fi în colectivitate. Aici discutăm despre regulile de igienă, inclusiv spălatul mâinilor cu apă şi săpun. Este foarte important ca atunci când cel mic are o simptomatologie acută să nu fie adus în colectivitate. Dacă totuşi este deja acolo, să fie izolat cât se poate de repede, pentru că există riscul unor focare", a afirmat, pentru AGERPRES, medicul Adrian Marinescu.

Potrivit acestuia, în momentul în care copilul prezintă o simptomatologie „zgomotoasă" trebuie să se ia legătura cu medicul astfel încât cel mic să fie monitorizat corect.

Citește și
tren, gara
Elevii și studenții își pot cumpăra de acum și online bilete de tren cu reducere. De unde pot fi achiziționate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În momentul în care este o simptomatologie zgomotoasă, se va lua legătura cu medicul de la şcoală dacă există, sau cu medicul de familie, sau cu un alt medic, în aşa fel încât cel mic să fie monitorizat corect. Focarele trebuie să fie rezolvate la timp, eventualele focare din punct de vedere epidemiologic, în aşa fel încât lucrurile să fie menţinute cât mai echilibrat", a punctat medicul.

El a subliniat importanţa vaccinării antigripale, având în vedere că va veni sezonul rece cu gripă.

„Foarte important - în momentul în care vorbim de sezonul rece ar trebui să ne pregătim de această dată în mod corect cu vaccinare antigripală. Ar trebui să fie făcută undeva în octombrie, în aşa fel încât sezonul de gripă care va urma din noiembrie să fie menţinut sub control", a explicat Adrian Marinescu.

În momentul de faţă, se înregistrează în jur de 1.000 de cazuri pe zi de infectări cu noul coronavirus, a transmis minstrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătăţii a transmis ultima raportare referitoare la noul coronavirus marţi, 5 septembrie, potrivit căreia la acel moment erau 583 de persoane cu COVID-19 internate în unităţile sanitare de profil.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI erau internaţi 45 de pacienţi, 28 dintre aceştia fiind nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.

Din totalul pacienţilor internaţi, 110 erau minori, 108 fiind internaţi în secţii şi doi la ATI.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 2 milioane de elevi au început școala. Care e structura anului școlar și când este prima vacanță
Peste 2 milioane de elevi au început școala. Care e structura anului școlar și când este prima vacanță

Aproximativ 2.700.000 încep luni cursurile anului şcolar 2023 - 2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, notează Agerpres.

Elevii și studenții își pot cumpăra de acum și online bilete de tren cu reducere. De unde pot fi achiziționate
Elevii și studenții își pot cumpăra de acum și online bilete de tren cu reducere. De unde pot fi achiziționate

Biletele de călătorie cu trenul pentru elevi şi studenţi se pot procura inclusiv online, cu reducerea acordată prin lege.  

Anul școlar începe cu probleme. Zeci de copii vor fi relocați din școlile unde învață, iar numărul profesorilor e mic
Anul școlar începe cu probleme. Zeci de copii vor fi relocați din școlile unde învață, iar numărul profesorilor e mic

Luni, 11 septembrie, aproape trei milioane de elevi vor începe școala. Însă, unii dintre ei vor merge în alte unități de învățământ sau în spații improvizate pentru că școlile la care sunt înscriși nu au terminat renovările.

Peste 50.000 de copii și-au petrecut o săptămână din vacanță la mare. Câți bani au plătit părinții pentru taberele școlare
Peste 50.000 de copii și-au petrecut o săptămână din vacanță la mare. Câți bani au plătit părinții pentru taberele școlare

Peste 50.000 de copii și-au petrecut vara aceasta o săptămână din vacanță, la mare. La Costinești și Mamaia, locurile au fost ocupate de adolescenti, în timp ce la Eforie taberele au fost pline cu elevi de gimnaziu.

Edilii Capitalei, nepregătiți pentru noul an școlar. Zeci de mii de elevi vor fi relocați sau vor învăța în trei schimburi
Edilii Capitalei, nepregătiți pentru noul an școlar. Zeci de mii de elevi vor fi relocați sau vor învăța în trei schimburi

În mai puțin de o săptămână va începe noul an școlar 2023-2024, iar edili din București sunt nepregătiți. În mai multe școli lucrările de reabilitare sau consolidare nu vor fi terminate la timp, astfel că elevii vor fi relocați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.