Avertismentul lui Rafila: ”Probabil că peste o săptămână vor fi multe sute de persoane infectate”

alexandru rafila

Profesorul Alexandru Rafila, şeful laboratorului din cadrul Institutului "Matei Balş", susţine că în următoarele zile în România se vor înregistra "sute” de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

"Probabil că peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate. Probabil că peste cinci, şase zile o să vedem o creştere foarte serioasă a numărului de cazuri. Sărim de sută mâine, probabil că peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate”, a spus Rafila.

El a precizat că nu trebuie ca oamenii să intre în panică, dar că fiecare dintre cetăţeni trebuie să răspundă "cu calm”, să înţeleagă că, în cazul copiilor, formele sunt uşoare, că trebuie protejaţi bătrânii, trebuie evitate aglomeraţiile.

"Probabil în perioada următoare vom adopta un alt model de abordare a acestei boli, dacă până acum ne-am opus intrării de persoane (..) trebuie să trecem la faza a doua în care toate cazurile uşoare se vor trata la fel cum se tratează cazurile de gripă, iar cazurile complicate în spitale”, a spus Rafila, la un post de televiziune, potrivit News.ro.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a declarat că vineri, la ora 16, în România erau raportate 81 de cazuri pozitive, 2.298 de persoane fiind în carantină şi 13.723 în autoizolare.

Citește și
Mărturiile medicilor epidemiologi din România
Mărturiile medicilor epidemiologi din România: "Este o perioadă grea"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a precizat că au apărut două situaţii de "răspândire majoră” de către două personae, fiind vorba despre tânăra de 26 de ani din Hunedoara care nu a respectat recomandările şi de fostul ofiţer MAI internat la Spitalul "Dimitrie Gerota".

Au apărut cazuri de infecţie şi printre cei care au venit din afara României, a precizat Arafat.

"Încă nu suntem în faza în care să avem răspândire exponenţială, dar nimeni nu poate spune că această fază nu se va ajunge la ea, cum s-a ajuns în alte ţări”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bilanțul persoanelor confirmate cu coronavirus a ajuns la 95. România se pregătește de scenariul 3
Bilanțul persoanelor confirmate cu coronavirus a ajuns la 95. România se pregătește de scenariul 3

Numărul pacienților confirmați cu coronavirus, în România, a ajuns la 95 până la această oră. Ne mai despart doar câțiva bolnavi de scenariul cu numărul 3, pregatit de autoritați.

Mărturiile medicilor epidemiologi din România:
Mărturiile medicilor epidemiologi din România: "Este o perioadă grea"

În aceste zile, medicii sunt în prima linie. În spitalele de boli infecţioase şi în laboratoare se lucrează neîncetat, iar specialiştii aproape îşi dublează turele pentru a face față numărului mare de pacienţi ori sutelor de teste.

Bulgaria declară stare de urgență. Cine nu respectă regulile poate face 5 ani de închisoare
Bulgaria declară stare de urgență. Cine nu respectă regulile poate face 5 ani de închisoare

Parlamentul Bulgariei a votat vineri în unanimitate pentru declararea stării de urgenţă până la 13 aprilie pentru a contracara răspândirea coronavirusului, după ce numărul cazurilor confirmate a crescut la 23.

Drumul dintre Italia și România, misiune imposibilă. Cum fac românii „ocolul Europei”
Drumul dintre Italia și România, misiune imposibilă. Cum fac românii „ocolul Europei”

Să vii din Italia în România acum pare o misiune imposibilă la care totuși mulți încă se înhamă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.