Autoritățile avertizează asupra unei variante de malware pentru Android care fură informaţii sensibile de la utilizatori

sms
StirilePROTV

Autoritățile avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS, primite de utilizatori din România, în care erau informaţi că ar urma să primească un pachet prin curier rapid, acestea fiind de fapt tentative de atac tip phishing, scrie Agerpres. 

"În spatele acestui mesaj se află o tentativă de atac tip phishing, o încercare a atacatorilor de a extrage date sensibile de la utilizatori. Acest atac conţine şi o componentă de răspândire de malware, care se activează în momentul în care mediul de pe care se face click este unul cu sistem de operare Android. Mesajele sunt create astfel încât să pară a veni de la un serviciu de curierat (DHL) şi furnizează un link pentru instalarea unei aplicaţii de urmărire a comenzilor. De fapt, utilizatorul nu instalează o aplicaţie legitimă, în realitate pe dispozitiv instalându-se o variantă de malware denumită Flubot", semnalează reprezentanţii DNSC într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Specialiştii DNSC atrag atenţia că nu este prima dată când acest tip de atac vizează utilizatori din România. Flubot este o variantă de troian bancar care afectează dispozitivele care rulează sistemul de operare Android. Această variantă de malware pentru terminalele mobile are rolul explicit de a extrage credenţiale de acces de pe dispozitive, cu focus pe detalii financiar-bancare.

"Pentru toate celelalte cazuri, în care utilizatorii folosesc alte sisteme de operare, atacatorii redirecţionează potenţialele victime către site-uri care găzduiesc campanii de tip scam. În plus, pentru răspândirea rapidă către alte potenţiale victime, FluBot obţine accesul la contactele din telefonul victimei, cărora le trimite acelaşi mesaj menţionat", menţionează DNSC.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pentru a se proteja de acest tip de ameninţare online, echipa Directoratului recomandă utilizatorilor să evite accesarea link-urilor şi deschiderea ataşamentelor provenite din surse necunoscute; să acorde permisiuni aplicaţiilor mobile în mod punctual şi în funcţie de necesităţi; să verifice şi gestionarea periodică a permisiunilor aplicaţiilor mobile.

De asemenea, experţii recomandă utilizarea de soluţii antivirus şi actualizarea constantă a semnăturilor acestora (update); activarea opţiunii de verificare a securităţii aplicaţiilor mobile instalate şi a opţiunii de blocare a celor din surse necunoscute; actualizarea sistemului de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat; utilizarea unei soluţii de securitate (antivirus) pe dispozitiv.

"Dacă realizaţi că aţi căzut victimă acestui tip de atac evitaţi cu orice preţ autentificarea pe conturi fără a realiza o resetare din fabrică a dispozitivului sau recuperarea datelor dintr-un backup creat după instalarea aplicaţiei maliţioase", este sfatul experţilor în securitate cibernetică.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr din Suceava a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu. Bărbatul de 25 de ani a murit
Un tânăr din Suceava a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu. Bărbatul de 25 de ani a murit

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava, a fost accidentat mortal de tren la intrarea în staţia CFR Târgu Jiu, anunţă, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă
Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă

Starea celor doi răniţi în explozia de la Botoşani şi care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) rămâne gravă.

Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit
Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit

Reprezentanţii IPJ Timiş au anunţat că a fost declanşată o anchetă cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor, după ce o tânără a povestit cum a fost muşcată de câini pe pista de biciclete care leagă Timişoara de Serbia, la 1 iunie.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.