AUDIO. Convorbirea cu 112 a polițistului care a omorât-o pe Raisa: „Am lovit mortal pe cineva!”. Dispecerul: „Respiră?”

×
Codul embed a fost copiat

Poliţistul care a provocat accidentul din Sectorul 1 soldat cu moartea unei fetiţe şi rănirea alteia a anunţat, în apelul la 112, că este agent de poliţie, aflat în timpul serviciului, şi că a lovit mortal un copil pe trecerea de pietoni.

El a cerut sfaturi unuia dintre dispecerii cu care a vorbit pentru a o ajuta pe fetiţă şi a rugat de mai multe ori să fie trimisă mai repede o ambulanţă.

În înregistrare se aude cum bărbatul anunţă la 112 că este agent de poliţie şi că a lovit pe cineva "mortal, cred", cu maşina, oferind adresa unde a avut loc accidentul.

Apelul este transferat la un alt dispecer, poliţistul repetând informaţiile, iar acesta îi spune că vor veni echipaje.

Ulterior, apelul este preluat de un al treilea dispecer, iar poliţistul reia informaţiile, precizând că a "lovit pe cineva mortal pe trecerea de pietoni" şi că se afla în timpul serviciului. De asemenea, întrebat dacă era în misiune, poliţistul răspunde: "Da, da, da".

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Apoi, poliţistul vorbeşte cu un alt dispecer, căruia îi spune că a mai sunat o dată şi îl roagă să "urgenteze ambulanţa". Dispecerul răspunde că a sunat în urmă cu patru minute şi că SMURD-ul e pe drum.

În acel moment, pe înregistrare se aude cum poliţistul le strigă celor veniţi la locul accidentului: "Nu am voie să o mut de aici", iar cineva spune: "E fetiţa mea".

Unul dintre dispeceri afirmă că s-au trimis mai multe ambulanţe şi îi cere poliţistului detalii despre accident.

"Am lovit-o, am lovit-o pe trecerea de pietoni, mi-a sărit în faţă. Un copil, un copil, un copil", spune poliţistul.

El vorbeşte în acelaşi timp şi cu dispecerul, care îl întreabă dacă victima are puls, şi cu oamenii adunaţi la locul accidentului. Poliţistul îl roagă pe dispecer din nou să trimită mai repede ambulanţa.

"Ce să-i fac, ce să-i fac? Ce să-i... e plină de sânge, e plină de sânge, a pierdut foarte mult sânge! Dar se mişcă, ce să-i fac? Spuneţi-mi ce să-i fac!", adaugă el.

Dispecerul îl sfătuieşte ca victima să rămână jos, să nu se mişte şi eventual să o aşeze în poziţia de siguranţă, poliţistul întrebându-l: "Pe stânga? Pe partea stângă? (...) Să trimiteţi pe cineva, vă rog!".

Poliţistul, aflat singur în maşină, a accidentat, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, una dintre copile, de 13 ani, a murit, cealaltă, de 11 ani, fiind transportată la spital.

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, anunţa că poliţistul a fost pus la dispoziţie, în urma deciziei procurorului de a-l plasa pe acesta sub control judiciar. El a ţinut să menţioneze că poliţiştii aflaţi în timpul programului se află în misiune, atâta vreme cât sunt între orele de serviciu şi a admis că misiunea în care se afla agentul care a provocat accidentul nu era una urgentă.

El mai anunţa că a dat o dispoziţie ca, "în momentul în care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin staţia radio către toţi dispecerii pentru a se cunoaşte la orice moment modalitatea şi condiţiile în care se deplasează autospecialele de poliţie".

Ce făcea polițistul în acea zi

Poliţia Capitalei precizează că agentul implicat în accidentul din Sectorul 1, soldat cu moartea unei fetiţe şi rănirea alteia, participase la verificări privind respectarea măsurilor anti-COVID la patru unităţi de învăţământ, iar la momentul accidentului făcea verificări solicitate de Evidenţa Populaţiei.

"Poliţistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învăţământ şi nu urma să susţină vreun curs", subliniază sursa citată.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis, luni, că dezminte informaţiile conform cărora, la momentul accidentului, poliţistul din cadrul Secţiei 5 se deplasa la o unitate şcolară.

"Din datele puse la dispoziţie, până la acest moment, de către subunitatea de poliţie, rapoartele poliţiştilor şi verificările efectuate de structura de control intern, a reieşit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, poliţistul în exercitarea atribuţiilor de serviciu a participat, conform unui plan de acţiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unităţi de învăţământ. Ulterior, poliţistul s-a deplasat pentru soluţionarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidenţă a populaţiei. Poliţistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învăţământ şi nu urma sa susţină vreun curs", a precizat Poliţia Capitalei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte

Coldplay vine în premieră, în România, pe 12 și 13 iunie 2024. Cele două concerte au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din țară.  

O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.