Arhiepiscopul de Canterbury se află în vizită la București. Liderul bisericii din UK s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta

×
Codul embed a fost copiat

Arhiepiscopul de Canterbury, cel care va conduce ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea, se află în vizită la București.

Liderul bisericii din Marea Britanie a vizitat un centru de refugiați și s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei. Întrebat cum se simte înaintea ceremoniei de încoronare, arhiepiscopul a răspuns sincer - „îmi dă coșmaruri”.

Arhiepiscopul de Canterbury a fost invitat la un dejun oferit de majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. Împreună au plantat în curtea palatului Elisabeta un arțar roșu. Din 2011, aici este și un arțar auriu plantat de regele Charles, care i-a și vorbit despre România miercurea trecută, când s-au întâlnit ultima dată.

Dr. Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury: „Este evident o țară pe care o cunoaște și de care e foarte atașat și e foarte bine informat. Prima mea vizită a fost în 1981 și am venit cu o mie de biblii ascunse într-un compartiment secret al microbuzului pe care trebuie să le ducem bisericilor. Și era un loc foarte diferit”.

Arhiepiscopul de Canterbury este liderul bisericii anglicane și cel care a oficiat toate ceremoniile religioase importante ale familiei regale. La înmormântarea reginei, arhiepiscopul spune că a simțit o tristețe profundă, iar despre momentul încoronării regelului Charles al III-ea spune că vine cu o onoare imensă.

Citește și
toaleta
Mai multe tinere care au închiriat o casă trăiesc un adevărat coșmar. Creatura care a ieșit din vasul de toaletă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dr. Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury: „Am mai multe coșmaruri înaintea momentului. Ultimul dintre ele era despre cum am uitat să-mi pun toate veștmintele”.

Reporter: Câte sunt?

Dr. Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury: „Opt. Și cam la jumătatea drumului spre încoronare realizam că stăteam acolo în geacă și o pereche de pantaloni. Deci, vă puteti da seama, mă perturbă”.

Înaltul oaspete a vizitat un centru în care sunt adăpostiți refugiați din Ucriana și a vorbit despre generozitatea românilor. Spune că „războiul nu a rezolvat niciodată nimic” și a făcut apel la încetarea focului și pentru ca toate părțile să se așeze la masa negocierilor.

Arhiepiscopul se va întâlni și cu premierul, dar și cu patriarhul Bisericii Române, una dintre temele discuțiilor fiind traficul de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Șeful Bisericii Anglicane, despre refugiații ucraineni: Generozitatea românilor este remarcabilă, un exemplu foarte puternic
Șeful Bisericii Anglicane, despre refugiații ucraineni: Generozitatea românilor este remarcabilă, un exemplu foarte puternic

Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, a vizitat, luni, centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo din Capitală.

 

Mai multe tinere care au închiriat o casă trăiesc un adevărat coșmar. Creatura care a ieșit din vasul de toaletă
Mai multe tinere care au închiriat o casă trăiesc un adevărat coșmar. Creatura care a ieșit din vasul de toaletă

Elle Silvester, în vârstă de 20 de ani, din Canterbury, Marea Britanie, a găsit un șobolan care ieșea din vasul ei de toaletă și a fost îngrozită, scrie The Sun.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă