ARCA și BRAT au solicitat ajutorul Guvernului

Smart tv
iStock

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale și Biroul Român de Audit Transmedia au solicitat Guvernului adoptarea unor măsuri de protejare a televiziunilor şi radiourilor de efectele crizei generate de noul coronavirus.

"Considerăm că este necesară administrarea de către autorităţi a acestei situaţii complexe prin intermediul unui set de măsuri care să vizeze inclusiv protejarea activităţii radiourilor şi televiziunilor, care sunt, împreună cu presa scrisă şi alături de sectorul medical şi de cel al menţinerii ordinii publice, instrumentele de bază prin care România rezistă în faţa pandemiei", a transmis ARCA într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, televiziunile şi radiourile ar trebui să figureze printre beneficiarii setului de măsuri generale care vizează acordarea imediată de facilităţi fiscale şi garanţii guvernamentale adoptate de Executiv prin ordonanţă de urgenţă.

"De asemenea, dificultăţile întâmpinate de clienţii de publicitate în această perioadă vor produce un efect în cascadă asupra societăţilor de radio şi televiziune, generând întârzieri sau chiar imposibilitatea de a avea venituri. Mai mult, în condiţiile respectării măsurilor de contracarare a răspândirii virusului, televiziunile şi radiourile întâmpină dificultăţi reale în desfăşurarea activităţii de zi cu zi a producţiei de programe destinate publicului", susţine organizaţia.

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale cumulează peste 70% din piaţa audiovizualului.

Citește și
Bani
1 milion de români ar putea fi trimiși în șomaj tehnic. Guvernul le va plăti 75% din leafă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), asociaţie profesională a industriei de media ce reprezintă peste 75 de editori de presă scrisă şi online din România, care împreună editează mai mult de 350 de site-uri, ziare şi reviste, a transmis Secretariatului General al Guvernului o propunere ce cuprinde măsuri care să limiteze efectele negative ale instituirii stării de urgenţă şi pandemiei COVID-19 asupra instituţiilor de presă, se arată într-un comunicat, citat de News.ro.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măsurile economice adoptate de Guvern pentru sprijinirea mediului de afaceri au intrat în vigoare
Măsurile economice adoptate de Guvern pentru sprijinirea mediului de afaceri au intrat în vigoare

Măsurile economice pentru sprijinirea mediului de afaceri, precum şi cele de protecţie socială decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus au intrat în vigoare, Ordonanţele de Urgenţă care le reglementează fiind publicate sâmbătă în Monitor.

1 milion de români ar putea fi trimiși în șomaj tehnic. Guvernul le va plăti 75% din leafă
1 milion de români ar putea fi trimiși în șomaj tehnic. Guvernul le va plăti 75% din leafă

Guvernul pune la bătaie 30 de miliarde de lei pentru a lupta împotriva crizei economice, care ameninţă România la fel de tare ca cea sanitară.

Plata taxelor și impozitelor, amânată de Guvern. Până la ce dată pot fi achitate
Plata taxelor și impozitelor, amânată de Guvern. Până la ce dată pot fi achitate

Guvernul a anunţat, joi dimineaţă, primele măsuri de urgenţă pentru susţinerea economiei, în contextul epidemiei de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.