Taximetriștii s-au ”retras” la un protest. Sunt nemulțumiți iar de Uber, Bolt și Clever

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 200 de taximetrişti au protestat, marţi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, împotriva proiectului de lege care reglementează activitatea platformelor de ridesharing precum Uber, Clever şi Bolt.

Protestul a fost autorizat până la ora 15.00.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat luni că reia protestele pentru a le cere autorităţilor din România să respecte legea, astfel că transportatorii autorizaţi vor ieşi din nou în stradă, cu 800 de maşini, în Piaţa Constituţiei, marţi, 18 iunie, între orele 9.00-15.00.

Marţi, în Piaţa Constituţiei s-au adunat aproape 200 de taximetrişti. Aceştia nu au scandat, dar au protestat împotriva proiectului de lege care reglementează activitatea platformelor de ridesharing.

Transportatorii consideră că proiectul este ”o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare”. Ei afirmă că proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile va genera discriminări ”grave şi nelegale”.

Citește și
Republica Moldova - 2
Corturi instalate în fața instituțiilor guvernamentale la Chișinău. Partidul Democrat pregătește proteste
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vineri, COTAR a atras atenţia asupra implicării active a Consiliului Concurenţei în modificarea legislaţiei în ”favoarea unor companii pe care declară că le protejează”.

”Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi - se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării”, arată COTAR într-un comunicat.

Confederaţia precizează că aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing”, că ar fi o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel.

”Pe de altă parte, cerem autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante - că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”, adaugă transportatorii.

Ei afirmă că peste tot în UE, traficul urban este corelat în funcţie de câte mijloace de transport în comun sunt, autobuze, tramvaie, taxiuri, etc.

”Nu pot fi lăsate marile oraşe la cheremul unor companii care fac activităţi după bunul lor plac”, declară Tudorel Pesteleu, preşedintele COTAR.

Noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic, ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, potrivit COTAR.

”Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac ridesharing va fi de 25% în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9%, cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României”, mai spun ei.

În opinia transportatorilor, prin acest proiect, Guvernul ”ne asigură că ştia că de patru ani aceste companii fraudează bugetul de stat, încasând venituri ilicite”.

Ei adaugă că informaţia vehiculată în presă potrivit căreia taximetriştii vor protesta marţi împotriva trotinetelor electrice este o ştire falsă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul jenant în care Guvernul explică nevoia pensiilor speciale. ”Urgența este... ăăă”
Momentul jenant în care Guvernul explică nevoia pensiilor speciale. ”Urgența este... ăăă”

Pensiile speciale, de mii de lei pentru primari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, ar putea fi adoptate miercuri, în şedinţa de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă.

Corturi instalate în fața instituțiilor guvernamentale la Chișinău. Partidul Democrat pregătește proteste
Corturi instalate în fața instituțiilor guvernamentale la Chișinău. Partidul Democrat pregătește proteste

După ofensiva politică de sâmbătă din Republica Moldova, seara în fața Guvernului, Ministerului de Interne, cel al Finanțelor și Procuraturii Generale au apărut corturi.

Cel mai mare protest din ultimii 30 de ani în Cehia. Mii de oameni cer demisia premierului
Cel mai mare protest din ultimii 30 de ani în Cehia. Mii de oameni cer demisia premierului

În jur de 120.000 de oameni au protestat marti seara la Praga față de premierul Andrej Babis, suspectat de fraudă cu subvenții europene.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.