Amenzi mărite în cazul şoferilor cu prinși cu telefonul în mână, fie că tastează ori filmează

×
Codul embed a fost copiat

După o tragedie cum este cea de la Tulcea, dar şi multe altele provocate de şoferi care transmiteau în direct în timp ce conduceau, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care măreşte amenzile pentru cei prinşi în fapt.

Sunt vizaţi şoferii care ţin telefonul în mână atunci când sunt la volan, indiferent că tastează, vorbesc, ori filmează. În plus, dacă în acelaşi timp încalcă şi alte reguli de circulaţie, rămân pe loc fără permis pentru 30 de zile.

Fenomenul live pe Facebook a marcat tara acum mai bine de un an, după accidentul oribil petrecut pe o autostradă din Ungaria, când nouă români au murit.

Şoferul transmitea în direct din microbuzul plin cu oameni întorşi de la muncă din străinătate. La fel a făcut un altul, cinci luni mai târziu, aproape de Timişoara. Neatent, şoferul a intrat într-un tractor, iar maşina a ricoşat într-un alt autoturism. Înăuntru erau şi doi copii mici. O fetiţă de nouă ani a murit pe loc, iar fratele ei de trei ani a fost grav rănit.

De astăzi înainte lucrurile ar trebui să se schimbe. Guvernul a votat ca toţi cei care ţin în mână telefonul sau orice alt dispozitiv la volan, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 870 la 1.160 de lei. Până cum legea spunea că doar cei care sunt suprinși că vorbesc la telefon vor primi o sancţiune de 290 de lei, nu şi cei care butonează, filmează sau fac poze. Acum îi include pe toţi.

Citește și
accident facebook
Șoferul care a transmis LIVE accidentul în care a ucis 3 oameni, reținut
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Bogdan Toader, vicepreşedinte Sindicat Europol - Brigada Rutieră: "Până acum şoferii aveau scuza că uitaţi domnule poliţist, nu am dat niciun apel în ultimle minute. Acum nu vor mai putea să spună asta, de îndată e au telefonul în mână. Nu ştiu totuşi cât va rezolva problema live-urilor. Trebuie să înțeleagă ca asta nu este o tocmeală şi viaţa oamenilor este în joc, nu doar a celor care vor să se laude online că au maşină."

Situaţia se complică pentru şoferii care suprinși că, pe lângă folosirea telefonului, comit şi altă contravenţie. Dacă depăşesc viteza regulamentară ori nu se asigură la schimbarea direcţiei de mers, rămân fără permis pentru 30 de zile. În plus, primesc şi amendă.

În acelaşi text legislativ se vorbeşte şi despre amendarea celor care nu au permis, dar ţin telefonul în mână atunci când sunt pe trotinetă sau pe bicicletă. Şi aici amenda depăşeşte 800 de lei.

Acum poliţiştii îi pot amenda pe şoferi numai dacă îi prind în fapt.

La începutul anului, în Parlament, a fost depus un proiect care le-ar fi permis poliţiştilor să îi amendeze pe şoferi, pe baza transimisiunilor live de pe reţelele sociale. Acum proiectul este în Camera Deputaţilor, dar a fost deja respins în Senat.

Mădălin Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş: "Sancţiunea poate fi aplicată de către agentul constatator doar dacă este observată cu propriile simţuri sau prin mijloace tehnice omologate."

Adoptată luni de Guvern, ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tragedia din Tulcea: șoferul era beat. Reacția rudelor victimelor
Tragedia din Tulcea: șoferul era beat. Reacția rudelor victimelor

Un copil de trei ani, mama lui, o tânără de 26 de ani, însărcinată în şapte luni, şi o bătrână de 79 de ani au murit duminică seară, în urma unui groaznic accident petrecut în judeţul Tulcea.

Șoferul care a transmis LIVE accidentul în care a ucis 3 oameni, reținut
Șoferul care a transmis LIVE accidentul în care a ucis 3 oameni, reținut

Un copil de trei ani, o tânără de 26 de ani, însărcinată în şapte luni, şi o bătrână de 79 de ani au murit duminică seară în urma unui groaznic accident petrecut în judeţul Tulcea.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.