Aglomeraţie în gări, înainte de Paște. Operatorii feroviari au fost nevoiți să suplimenteze numărul de vagoane

×
Codul embed a fost copiat

Sunt aglomerate drumurile, dar și gările din toată țara. Din Capitală au plecat trenuri pline spre Moldova, Oltenia și Transilvania, și spre stațiunile de la munte sau de pe litoral.

Pentru că cererea a fost mare, operatorii feroviari au fost nevoiți să suplimenteze numărul de vagoane. Inevitabill, au apărut întârzierile.

La ora prânzului, peroanele Gării de nord erau neîncăpătoare pentru cei care așteptau trenul să îi ducă acolo unde îşi vor petrece sărbătorile.

Unii s-au pregătit să călătorească peste 10 ore până la destinație, însă au stat mult timp și pe peron, după ce trenurile au înregistrat întârzieri la plecare, chiar și de jumătate de oră.

Pentru că cererea a fost mare, toate trenurile care circulă astăzi au fost suplimentate cu vagoane. Cei care au cumpărat biletele din timp pot să stea liniștiți însă situația este altfel pentru cei care au lăsat acest lucru pe ultima sută de metri. Sunt cozi foarte mari la casele de bilete și exista trenuri pentru care nu mai sunt locuri disponibile.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt CFR Călători: „Au existat și în București momente de aglomerație mai mare, în special la trenurile spre Moldova, unul din servicii a fost întârziat circa 30 minute din cauza cererii mari și necesitații de ultim moment de a mai introduce pe lângă cele 6 vagoane suplimentare pe care le avea trenul, încă 2.”

Trenurile au fost pline și de bagaje pentru că nimeni nu a plecat la rude cu mâna goală.

CFR Călători a transmis și o recomandare pasagerilor, să nu urce în tren fără bilet, dacă locurile s-au epuizat. Vor evita astfel plata în tren a biletului cu suprataxă sau amendă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie
Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie

Medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.