Afganul suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus din Grecia

afgan

Cetăţeanul din Afganistan suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus, vineri seară, în România din Grecia. El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara.

 

”Astăzi, 9 iulie, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară un cetăţean afgan, urmărit la nivel internaţional, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, la data de 19 aprilie 2021, în Timişoara, victimele fiind 2 cetăţeni afgani”, a anunţat, vineri seară, Poliţia Română.

Bărbatul a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara.

Poliţia Română a precizat că urmăritul, semnalat prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen, în baza unui mandat european de arestare, a fost depistat în Grecia, la data de 17 iunie, ca urmare a valorificării informaţiilor furnizate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi a schimbului de date şi informaţii dintre Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi autorităţile poliţieneşti omoloage din Italia şi Grecia.

Citește și
afgan crimă
Afganul ucigaș a reuşit să fugă din România. Nu se ştie în ce ţară a ajuns
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ulterior, autorităţile judiciare elene au dispus arestarea, în baza mandatului european de arestare şi predarea acestuia către România, în vederea continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal.

În data de 19 aprilie, în zona Gării de Nord din Timişoara a avut loc o răfuială între migranţi. În urma scandalului, un migrant din Afganistan a murit înjunghiat şi altul a fost rănit. Agresorul a reuşit ulterior să fugă din România, fiind dat în urmărire internaţională.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lucian Bode: Autorul afgan al omorului de la Gara de Nord Timişoara a fost prins pe aeroportul din Atena
Lucian Bode: Autorul afgan al omorului de la Gara de Nord Timişoara a fost prins pe aeroportul din Atena

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Timişoara, că autorul afgan al omorului unui conaţional, în zona Gării de Nord Timişoara, în luna aprilie, a fost prins în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul din Atena.

Afganul ucigaș a reuşit să fugă din România. Nu se ştie în ce ţară a ajuns
Afganul ucigaș a reuşit să fugă din România. Nu se ştie în ce ţară a ajuns

Afganul care a omorât un om şi a rănit un altul la Timişoara luna trecută a reuşit să fugă din ţară, a anunţat ministrul de Interne. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.