Aeroportul din Munchen, paralizat marți din cauza ploii înghețate. Se preconizează și anularea zborurilor de după amiază

romani munchen
Pro TV

Aeroportul din München nu este operațional de marți dimineață, din cauza condițiilor meteo nefavorabil. Operațiunile de zbor au fost suspendate din cauza ploii înghețate.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat pentru DPA că toate pistele erau acoperite de polei din cauza ploii îngheţate. Prin urmare, nu vor avea loc decolări şi aterizări de la începutul operaţiunilor, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), până cel puţin la ora 12:00, transmite Agerpres.

Potrivit programului online cu sosirile şi plecările de pe acest aeroport, toate zborurile listate erau anulate sau amânate pentru o dată ulterioară.

Zonele de operare vor fi degivrate în prima jumătate a zilei. Planul este de a permite reluarea traficului aerian de la prânz", au scris reprezentanţii aeroportului pe pagina oficială de internet.

„Cu toate acestea, se poate presupune că majoritatea zborurilor vor trebui, de asemenea, anulate în restul zilei din motive de siguranţă", se precizează în text.

Citește și
romani blocati
„Persoane cu insulină în bagaje / Fără mâncare”. Mărturiile românilor care au rămas blocați pe aeroportul din Munchen
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Această nouă sistare a operaţiunilor de zbor vine la doar 48 de ore după ce aeroportul şi-a reluat activitatea în urma unei închideri de două zile provocată de căderile abundente de zăpadă. Un avion plin cu pasageri români a rămas la sol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zbourile s-au reluat conform programului pe aeroportul din Munchen
Zbourile s-au reluat conform programului pe aeroportul din Munchen

Zborurile au putut fi reluate conform programului pe aeroportul din Munchen duminică dimineaţă, la ora 06:00, potrivit site-ului aeroportului. Traficul aerian a fost întrerupt sâmbătă din cauza ninsorilor abundente.

 

„Persoane cu insulină în bagaje / Fără mâncare”. Mărturiile românilor care au rămas blocați pe aeroportul din Munchen
„Persoane cu insulină în bagaje / Fără mâncare”. Mărturiile românilor care au rămas blocați pe aeroportul din Munchen

Peste o sută de români, plecați la muncă sau în vacanță în Germania, au rămas blocați pe aeroportul din Munchen, din cauza ninsorilor puternice și a viscolului.

Coșmarul românilor rămași blocați pe aeroportul din Munchen. Unii au dormit pe jos, iar alții pe banda pentru bagaje | VIDEO
Coșmarul românilor rămași blocați pe aeroportul din Munchen. Unii au dormit pe jos, iar alții pe banda pentru bagaje | VIDEO

Au apărut primele imagini cu românii care au rămas captivi pe aeroportul din Munchen mai bine de jumătate de zi.    

FOTO | Munchen, paralizat din cauza ninsorilor abundente. 100 de români au rămas blocați într-un avion
FOTO | Munchen, paralizat din cauza ninsorilor abundente. 100 de români au rămas blocați într-un avion

Ninsorile abundente au provocat perturbări majore în Bavaria, sudul Germaniei, în special în capitala sa Munchen, unde traficul aerian şi feroviar a fost întrerupt, sâmbătă.

 

Opt persoane au fost rănite în timp ce se dădeau într-un montagne-russe, în Munchen. Trei dintre victime, duse la spital
Opt persoane au fost rănite în timp ce se dădeau într-un montagne-russe, în Munchen. Trei dintre victime, duse la spital

Opt persoane au fost rănite uşor într-un accident produs în timp ce se dădeau într-un montagne-russe la Munchen, cu prilejul sărbătorii Oktoberfest, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.