Accident între un tren și o mașină, în Prahova. Șoferul nu a oprit la trecere

tren

Un tren în care se aflau aproximativ o sută de călători a acroşat un autoturism în care circulau cinci persoane, accidentul având loc la o trecere la nivel cu calea ferată în judeţul Prahova.

Primele informaţii de la faţa locului arată că nu există victime, conform News.ro.

Conform oficialilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată în comuna Teişani, satul Malu Vânăt.

Şoferul unui autoturism în care se mai aflau patru pasageri nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind acroşată de garnitura feroviară care transporta peste o sută de călători.
Trenul circula pe ruta Măneciu – Ploieşti.

În urma accidentului nu există victime. O persoană aflată în autoturism a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, refuzând să fie transportată la spital.

Citește și
egipt accident
Cel puţin nouăsprezece morţi şi şase răniţi într-un accident rutier, în Egipt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier după ce două maşini s-au ciocnit în județul Neamț
Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier după ce două maşini s-au ciocnit în județul Neamț

Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Podoleni.

Cel puţin nouăsprezece morţi şi şase răniţi într-un accident rutier, în Egipt
Cel puţin nouăsprezece morţi şi şase răniţi într-un accident rutier, în Egipt

Cel puţin 19 persoane au murit, sâmbătă, şi alte şase au fost rănite când microbuzul lor s-a răsturnat pe un drum din nordul Deltei Nilului din Egipt, a anunţat Ministerul egiptean al Sănătăţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.