Accident grav între un camion, o furgonetă şi un autoturism, pe DN 76. O persoană a murit și alte 3 au fost rănite

accident
Sursa foto: ISU Bihor

Un bărbat de 63 de ani din judeţul Alba a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident produs, joi după-amiază, pe raza localităţii Rieni, pe DN 76, şi în care au fost implicate un camion, o furgonetă şi un autoturism.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor a informat că a fost sesizat, la ora 15,52, prin 112, că accidentul s-a produs pe DN 76, în localitatea Rieni, iar patru persoane au fost rănite, însă una dintre acestea, un bărbat de 63 de ani, din judeţul Alba, a decedat în urma traumatismelor suferite.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor a informat că la faţa locului au fost mobilizate să intervină echipaje de la Staţia de Pompieri Ştei şi Secţia Beiuş cu autospeciale cu modul de descarcerare, autospeciale de primă intervenţie, echipaje de prim ajutor şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Potrivit informării ISU Bihor, o femeie, pasageră lângă bărbatul decedat, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar celelalte două persoane au refuzat să fie transportate la spital.

Traficul rutier în zonă este blocat, circulaţia autovehiculelor fiind deviată pe drumul judeţean DJ764F, pe ruta Sudrigiu - Ghighiseni.

Citește și
accident
Un copil de 7 ani și doi adulți au fost răniți în urma unui accident, în Hunedoara
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Poliţiştii rutieri urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Femeie ucisă într-un accident, în microbuzul cu muncitori de la Șantierul Naval Galați. „Avea leziuni incompatibile cu viața”
Femeie ucisă într-un accident, în microbuzul cu muncitori de la Șantierul Naval Galați. „Avea leziuni incompatibile cu viața”

O femeie de 48 de ani a murit, miercuri seară, în microbuzul care ducea acasă muncitori de la șantierul naval din Galați. Alți patru pasageri au fost răniți.

Un copil de 7 ani și doi adulți au fost răniți în urma unui accident, în Hunedoara
Un copil de 7 ani și doi adulți au fost răniți în urma unui accident, în Hunedoara

Trei persoane, între care şi un copil de 7 ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara în municipiul Petroşani, după ce două maşini s-au tamponat pe o stradă din localitate.

Un tânăr fără permis a furat mașina unei cunoștințe și a făcut accident, în Tulcea. Bărbatul era beat
Un tânăr fără permis a furat mașina unei cunoștințe și a făcut accident, în Tulcea. Bărbatul era beat

Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. Neavând permis de conducere, a sustras maşina unei cunoştinţe şi a făcut accident rutier, pe DN 22, dar a fugit de la faţa locului.

A sărit din avion pentru vizualizări. Ce a pățit un influencer care a înscenat prăbușirea unui avion | VIDEO
A sărit din avion pentru vizualizări. Ce a pățit un influencer care a înscenat prăbușirea unui avion | VIDEO

Un influencer american a înscenat un accident aviatic pentru a strânge vizualizări pe canalul său de YouTube.

 

Accident cu zeci de victime, în Thailanda. 14 persoane au murit și 20 au fost rănite | VIDEO
Accident cu zeci de victime, în Thailanda. 14 persoane au murit și 20 au fost rănite | VIDEO

Un accident soldat cu 14 decese a avut loc, marți, în sudul Thailandei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.