A început primul proces privind schimbările climatice din România. Se cere amendarea premierului și a doi miniștri

Clima îi inspiră pe agricultori. Plantele care au început să apară în România, după cea mai căduroasă vară din ultimii ani
StirilePROTV

Primul proces pe clima din România, deschis de Asociaţia Declic, a demarat la Cluj, fiind susţinut şi de alte organizaţii de mediu, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei 2Celsius, citat de Agerpres.

Curtea de Apel Cluj a decis, pe data de 10 aprilie 2023, să respingă excepţiile invocate de ministerele Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Energiei care ar fi blocat procesul şi a dispus, astfel, începerea judecăţii pe fond.

"Mai mult, Fundaţia Urgenda, care a câştigat primul proces din Europa privind schimbările climatice, intervine în procesul din România deschis de Asociaţia Declic. The Climate Litigation Network (CLN), parte a Fundaţiei Urgenda, a transmis o scrisoare Curţii de Apel Cluj, prin care susţine procesul Declic şi aduce în atenţia magistraţilor jurisprudenţa tribunalelor din mai multe ţări europene. Fundaţia Urgenda a câştigat primul caz istoric din Europa privind schimbările climatice, împotriva Statului Olandez. De altfel, primul proces pe climă deschis în România de Asociaţia Declic este susţinut de mai multe organizaţii de mediu, care au intervenit ca părţi în proces. Este vorba despre Bankwatch România şi 2Celsius", notează sursa citată.

Următorul termen al procesului deschis de Asociaţia Declic va fi pe 22 mai 2023.

În 2015, Fundaţia Urgenda a câştigat un caz istoric privind schimbările climatice împotriva statului olandez, pe baza obligaţiilor din dreptul civil şi din dreptul internaţional al drepturilor omului.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis participă la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Tribunalul de district din Haga a obligat Statul să reducă semnificativ emisiile sale de gaze cu efect de seră (GES) până în 2020, având în vedere prejudiciul creat de schimbările climatice. Aceasta a fost prima dată când un tribunal a obligat un guvern să reducă emisiile sale naţionale de GES cu o valoare minimă absolută. Decizia a fost în cele din urmă confirmată de Curtea Supremă a Olandei în 2019", se menţionează în informarea 2Celsius.

Preşedintele asociaţiei de profil, Raul Cazan, consideră că, în ultimele decenii, România a devenit cimitirul vehiculelor second-hand ale căror importuri au fost încurajate total de politicile fiscale şi programele guvernamentale.

Comunitatea Declic le cere judecătorilor să oblige Guvernul să ia acţiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice. Mai mult, reprezentanţii Declic solicită în instanţă amendarea premierului Nicolae Ciucă, a ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi a ministrului Mediului, Tanczos Barna, pentru fiecare zi în care amână măsurile.

"Solicităm Curţii de Apel Cluj să oblige Guvernul României să îşi asume obiective mult mai ambiţioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 şi de atingere a neutralităţii climatice până în anul 2050, inclusiv prin creşterea ponderii regenerabilelor în consumul final de energie şi a eficienţei energetice. Considerăm că actualele obiective sunt insuficiente, ele încălcând astfel obligaţiile juridice asumate prin Constituţie, Acordul de la Paris şi Legea europeană a climei", a declarat Roxana Mândruţiu, avocatul coordonator al echipei de avocaţi redactori ai acţiunii, din cadrul firmei de avocatura Revnic, Cristian şi Asociaţii.

Pe acest subiect, Declic a invocat, în acţiunea de la Curtea de Apel Cluj, faptul că inactivitatea Guvernului afectează "dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la un mediu sănătos şi durabil, precum şi dreptul la un viitor demn al generaţiilor viitoare". "Statul are obligaţia de a lua măsuri pentru a asigura un viitor sănătos şi durabil pentru toţi cetăţenii", se arată în acţiunea depusă la Curtea de Apel Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
(P) În timp ce instalați un solar veți crea un mediu propice creșterii plantelor
(P) În timp ce instalați un solar veți crea un mediu propice creșterii plantelor

În ultimii ani, țara noastră, la fel ca multe alte țări, se confruntă cu inevitabilele schimbări climatice care au loc la nivel global.

Klaus Iohannis participă la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice
Klaus Iohannis participă la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow.

Cum va arăta lumea în 2040. Predicţiile serviciilor de securitate din SUA
Cum va arăta lumea în 2040. Predicţiile serviciilor de securitate din SUA

Bolile, decalajul dintre bogați și săraci, schimbări climatice și conflictele din interiorul și între națiuni vor prezenta provocări mai mari în deceniile următoare, pandemia de Covid-19 înrăutățind deja unele dintre aceste probleme.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.