A început "Povestea vinului pe pasajele Bistriței". Oamenii pot savura peste 30 de vinuri produse în județ

×
Codul embed a fost copiat

Timp de patru zile, turiștii și localnicii din Bistrița, sunt așteptați la un pahar de vin în zona veche a orașului.

Administratorii urbei vor să pună în valoare centrul istoric, iar oaspetii vor fi întâmpinați cu licori de la cramele din zonă. Meșteri și comercianți vor anima străduțele înguste, ca odinioară.

După ce și-au dat seama că pasajele renovate din Bistrița sunt prea puțin vizitate, Primăria și membrii Asociației "Mocăniță Transilvaniei" au organizat un eveniment prin care să le facă celebre.

Astfel, turiștii sunt invitați la un pahar de vin pe Axa Breslelor, cel mai lung pasaj din oraș. Licorile sunt aduse de la cramele din zonă.

Turist: "Mi se par foarte interesante. E un mod de comunicare între arterele principale. Ceva inedit, ceva frumos. Seamănă foarte mult cu Sibiul ca arhitectură, Bistrița. Sincer să mă zic mi se pare foarte bine întreținute comparativ cu Constanța de unde vin eu".

Citește și
politia
Bărbatul din Bistrița care a bătut crunt un copil de un an și 6 luni a fost arestat preventiv
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Otniel Magda, localnic: "Am fost foarte puțin din păcate, sunt niste pasaje underrated, părerea mea. Mie îmi plac foarte mult. Sunt vechi, au istorie".

Străduțele înguste poartă vizitatorii în atmosfera unor secole apuse. Aici, de exemplu, un meșter le arată trecătorilor cum se face un bol din lemn după meșteșugul de odinioară.

Ciprian Pop, artist în lemn: "Eu încerc să duc mai departe un meșteșug care s-a pierdut. Am încercat să îl reinviu, m-am documente, am căutat cum se face un strung, cum se lucrează, sunt în spate sute și mii de ore de eșecuri, reușite".

Localnic: "E o idee formidabilă, mai ales că pasajele noastre sunt a breslelor".

De la meșteri puteți cumpără haine tradiționale, cutii și mobilier pictate manual sau bijuterii din argint.

Iar după un tur al orașului, puteți gusta din bunătățile pregătite de oamenii locului, după tradiție.

Saveta Ban, producător local: "Oricare ce a gustat, toață lumea 'Vai, bune au fost'. Eu mă bucur că le-a plăcut. Au fost și din București și le-au plăcut".

Lângă Turnul Dogarilor din Parcul Central vă așteaptă un pahar de vin rece, proiecții de film și muzică bună.

Oaspeții sunt așteptați până duminică, ultima zi a festivalului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat din Bistrița a fost găsit pe un câmp cu arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului
Un bărbat din Bistrița a fost găsit pe un câmp cu arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului

Caz straniu în Bistriţa Năsăud. Un bărbat de 30 de ani a fost găsit aseară cu arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului pe un deal de la intrarea în comuna Budacul de Jos.

Bărbatul din Bistrița care a bătut crunt un copil de un an și 6 luni a fost arestat preventiv
Bărbatul din Bistrița care a bătut crunt un copil de un an și 6 luni a fost arestat preventiv

Bărbatul de 28 de ani din localitatea Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița Năsăud, suspectat că ar fi bătut crunt copilul de un an și 6 luni al partenerei sale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Sute de câini din 14 țări s-au întrecut la Bistrița pentru a demonstra că sunt cei mai buni. Ce au obținut câștigătorii
Sute de câini din 14 țări s-au întrecut la Bistrița pentru a demonstra că sunt cei mai buni. Ce au obținut câștigătorii

Câini din 14 țări s-au întrecut în acest weekend la Bistrița. 540 de exemplare au încercat să le demonstreze jurăților că sunt frumoși, ascultători și cu o bună ținută.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.