171 de noi centre pentru vaccinare în România, în zilele următoare. Anunțul premierului Florin Cîțu

vaccin
StirilePROTV

Premierul Florin Cîţu a afirmat că avem doar şase locuri libere la ATI la nivel naţional şi avem 1.531 de persoane la secţia de terapie intensivă.

Şeful Guvernului a adăugat că trebuie să atingem ţinta de 1.600 de locuri la ATI pentru că este nevoie de aceste locuri acum. El a mai spus că vor fi deschide 171 de centre de vaccinare, săptămâna viitoare, transmite News.ro.

„Recunosc că am avertizat atunci şi, din păcate, a fost nevoie de aceste paturi. Astăzi sunt 1.531 de persoane la ATI şi doar 6 locuri libere la nivel naţional. Trebuie să atingem această ţintă de 1.600 de locuri la ATI şi este nevoie de ele acum. Am discutat mai mult cu specialiştii despre situaţie, am vrut să înţeleg puţin lucrurile pentru că pe de-o parte avem o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate. Vedem că după ce am ajuns la un platou începem să scădem, o scădere care se consolidează, dar în acelaşi timp, oarecum în contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital şi avem mai multe persoane în ATI. Am vrut să înţeleg ce se întâmplă şi cum să ne pregătim pentru perioada următoare. Aşa cum am zis acest val va dura poate 2 – 3 luni de zile şi trebuie să ne concentrăm, să folosim toate resursele pentru perioada următoare ca să trecem peste acest val, în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare”, a declarat Florin Cîţu, duminică, după participarea la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) la Ciolpani, judeţul Ilfov.

„E important să vorbim astăzi despre spitale pentru că avem un milion de persoane care într-adevăr au trecut prin această boală, dar avem şi peste 25.000 de persoane care au decedat, deci este foarte, foarte important să avem toate resursele la dispoziţie şi să accelerăm campania de vaccinare. În ceea ce priveşte campania de vaccinare, săptămâna viitoare, se mai deschid 171 centre noi pentru vaccinare, iar după 15 aprilie vom avea capacitatea să vaccinăm 100.000 de oameni pe zi. Este singura soluţie de a depăşi pandemia. Pe lângă faptul că este singura soluţie de a deschide economia este important şi din punct de vedere al sănătăţii. Doar prin vaccinare putem să lăsăm pandemia în urmă. De aceea am făcut tot ce este posibil, am folosit toate resursele necesare pentru a avea dozele de vaccin. Avem doze necesare să ne vaccinăm cinci milioane de persoane la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 10 milioane la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august. Dozele sunt, vin în România, trebuie doar să ne vaccinăm. Îi încurajez pe toţi românii să se înregistreze în portalul Rovaccinare şi să se vaccineze”, a completat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer sosește luni în România
O nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer sosește luni în România

Luni, 12 aprilie, va sosi în România o nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer BioNTech, care constă în 511.290 doze.

Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost administrate 61.939 doze de vaccin, dintre care 51.174 - Pfizer, 3.112 - AstraZeneca şi 7.653 - Moderna.

Andrei Baciu: Primul lot de 60.000 doze de vaccin Johnson&Johnson ajunge în ţară pe 15 aprilie
Andrei Baciu: Primul lot de 60.000 doze de vaccin Johnson&Johnson ajunge în ţară pe 15 aprilie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că primul lot de vaccin anti-COVID-19 de la Johnson&Johnson, însumând 60.000 de doze, va ajunge în România pe 15 aprilie, cu câteva zile mai devreme faţă de cum fusese programarea.

UE doreşte să contracteze încă 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer, livrabile în 2022 şi 2023
UE doreşte să contracteze încă 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer, livrabile în 2022 şi 2023

Comisia Europeană discută cu statele membre ale UE pentru a obţine aprobarea acestora în vederea iniţierii negocierilor cu Pfizer-BioNTech pentru contactarea a până la 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.