Liviu Dragnea, mesaj pentru România din spatele gratiilor: "Am renunțat la libertate de dragul tău"

Liviu Dragnea
Inquam Photos/ Octav Ganea

Printre cei care au ținut să transmită un mesaj de Ziua Națională a României se numără și Liviu Dragnea. "Mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău", a scris el pe Facebook, din spatele gratiilor.

Fostul lider PSD se afllă închis la Penitenciarul Rahova din 27 mai 2019, când a fost condamnat de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Aceasta nu a fost, însă, prima sa condamnare. În 22 aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul „Referendumul”.

Pe 21 iunie 2018 magistrații ÎCCJ l-au condamnat în primă instanță pe Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare cu executare plus interzicerea unor drepturi în procesul angajărilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Ulterior, pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. Magistrații au menținut astfel sentința dată în primă instanță. 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mesajul integral al lui Liviu Dragnea: 

 

"La mulți ani, România!

Țara mea dragă,

Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață.

De dragul tău am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică.

Am renunțat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viața copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău!

Mi-am dorit să te văd puternică, să văd cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții. Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi își recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranța unui viitor mai bun, aici! Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul și nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea. Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne și economia românească cum crește, mi-am dorit să le arăți tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poți!

Tu poți fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poți fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi!

Eu încă îți doresc toate acestea și încă cred în tine. Indiferent prin câte greutăți trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunța niciodată să te iubesc și să cred în tine!

La mulți ani, România!", a transmis Liviu Dragnea pe Facebook.

Liviu Dragnea a fost ales, la 20 aprilie 2013, în funcția de președinte executiv al PSD. La Comitetul Executiv Național din 22 iulie 2015, a fost ales președinte interimar al PSD, după ce Victor Ponta s-a retras din funcția de președinte al partidului.

A fost ministru de interne în perioada ianuarie-februarie 2009 și ministrul Dezvoltării Regionale între 2012 și 2015.

În 21 decembrie 2016 Liviu Dragnea a fost ales președinte al Camerei Deputaților.

Protestele de stradă împotriva Ordonanței 13/2017, care au scos în stradă peste 600.000 de oameni în țară și diaspora, au l-au avut drept țintă și pe Liviu Dragnea, considerat ca fiind ca principalul beneficiar al legii și că ar fi avut inițiativa modificărilor incriminate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.