Un bărbat a incendiat locuința fostei iubite ca să se răzbune că l-a părăsit. În casă se afla și copilul său

×
Codul embed a fost copiat

O clipă de furie i-a adus cel puțin 30 de zile de arest unui bărbat de 40 de ani din Vaslui care a incendiat casa în care trăiau fosta lui iubita și copilul acestora.

Enervat că femeia l-a părăsit, individul și-a ieșit din minți și a hotărât să se răzbune, în puterea nopții. În casă se mai aflau și părinții femeii și încă un copil. Toți au reușit să iasă la timp.

În miez de noapte, bărbatul sărit gardul locuinței părinților fostei iubite și a dat foc lemnelor depozitate lângă casă, susțîn polițiștii. Flăcările s-au extins cu repeziciune.

Mihaela Șpaur, fosta iubită: "Am auzit câinii lătrând. M am uitat pe geam. Am văzut o flacără mare. L-am văzut pe el cum a sărit gardul. M am dus la mama și i-am spus că a dat foc la casă. Am încercat să stingem până au venit pompierii. A dat foc pentru că a spus că dacă nu trăiesc cu el mă va omorî. Am îndurat 7 ani de zile. Nu am mai putut".

Floarea Șpaur, proprietara casei: "Mi s-au muiat genunchii. Cădeam, mă ridicăm. Vecinii de la deal au văzut flacăra în sus și au venit bieții de ei. Au sărit 3 tineri cu apă și ne-au ajutat ajutat. Altfel noi ardeam în casă cu toții".

Citește și
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De doi ani, femeia și familia acesteia trăiesc un coșmar. Viața cu individul violent a fost prea mult.

Mihaela Șpaur, fosta iubită: "Nu se poate să trăiesc cu el cu frică. Eu știu viața cu el. bea mult, violent, nu mă înțelegeam. Nu se mai poate. A venit și a tăiat ușa cu toporul, geamurile. Eram în casă. Nu i-a păsat că fetiță lui e în casă. A spus că nu se lasă până nu ne omoară, are ciudă pe mine că nu mă întorc la el. Chiar dacă el e închis, stau cu frică".

În vară, tânăra a cerut ordin de protecție, dar acesta l-a încălcat și a fost arestat preventiv. Bărbatul s-a întors în sat și a continuat să-i terorizeze. Acum a fost din nou arestat.

Mihaela Șpaur, fosta iubită: "M-am judecat cu el. I-a dat 6 luni ordin. A încălcat ordinul. A venit și m-a făcut în tot felul, amenințări".

Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: "Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore. Ulterior, instanța l-a arestat preventuv pentru 30 de zile".

Bărbatul este cercetat acum pentru distrugere, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei doi au împreună o fetiță în vârstă de 7 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un incendiu violent a cuprins trei case, la Ploiești. Un bărbat a murit carbonizat
Un incendiu violent a cuprins trei case, la Ploiești. Un bărbat a murit carbonizat

Un om a murit şi trei case au fost înghiţite de flăcări într-un incendiu izbucnit aseară, la marginea Ploieștiului. Vâlvătaia pornită în locuinţa unui bărbat s-a întins cu repeziciune şi a făcut prăpăd.

Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță

Un adăpost pentru animale, în care era depozitat și fân, a luat foc în cartierul Unirea din Bistrița.

Bloc din Slatina cuprins de flăcări. Zeci de persoane au fost evacuate
Bloc din Slatina cuprins de flăcări. Zeci de persoane au fost evacuate

Acoperișul unui bloc cu 4 etaje, din Slatina, a fost cuprins de flăcări, vineri seară. Aproximativ 30 de persoane care locuiesc în imobil au fost evacuate.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.