Un băiat de 15 ani și-a ucis părinții și fratele, după ce i s-a interzis accesul la internet

politie spania
Getty

Un băiat de 15 ani și-a ucis părinții și fratele, după ce i-au interzis accesul la internet din cauza situației sale școlare. Tragicul eveniment s-a produs în localitatea spaniolă Elche, potrivit Marca.

Autoritățile au transmis că băiatul a trăit cu cadavrele în casă timp de trei zile, până când rudele au mers în locuința sa și au descoperit tragedia.

Băiatul de 15 ani a fost arestat la Elche, iar autoritățile spun că acesta și-a ucis prin împușcare părinții și fratele în vârstă de 10 ani. Se presupune că băiatul ar fi fost certat de părinții săi din cauza notelor slabe de la școală, au confirmat surse din cadrul poliției.

Din această cauză, părinții i-ar fi interzis accesul la internet, iar tânărul a luat o pușcă de vânătoare și și-a ucis cele trei rude. Ar fi fost pedepsit astfel pentru că ar fi rămas corigent la cinci materii și ar fi refuzat să își îndrepte situația slabă de la școală.

Această triplă crimă a avut loc marțea trecută într-o locuință din cartierul Algoda din municipalitatea Elche.

Citește și
crima dolj
Un bărbat și-a omorât iubita, apoi s-a sinucis, în Dolj. Fiul femeii a descoperit trupurile în casă
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Adolescentul și-a împușcat mai întâi mama, apoi și-a împușcat fratele și tatăl cu aceeași armă. Apoi, el a dus cele trei cadavre în depozitul casei.

După ce a denunțat cele întâmplate, tânărul a mărturisit faptele la secția de poliție din Elche, unde a fost reținut.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O probă ADN și un student au rezolvat o crimă după aproape 60 de ani, într-un orășel din SUA
O probă ADN și un student au rezolvat o crimă după aproape 60 de ani, într-un orășel din SUA

O probă ADN și un expert în genealogie în vârstă de 20 de ani au ajutat poliția să identifice bărbatul care a răpit, violat și ucis o fetiță, într-un caz care a zguduit un mic oraș minier din Pennsylvania, în urmă cu aproape șase decenii.

 

Un bărbat și-a omorât iubita, apoi s-a sinucis, în Dolj. Fiul femeii a descoperit trupurile în casă
Un bărbat și-a omorât iubita, apoi s-a sinucis, în Dolj. Fiul femeii a descoperit trupurile în casă

O crimă înfiorătoare a tulburat liniștea unei localități din Dolj. O femeie de 49 de ani a fost ucisă de partenerul ei, care și-a pus capăt zilelor după omor. Apropiații nu știau să fi avut o relație zbuciumată.

Un adolescent din SUA, condamnat la 100 de ani de închisoare pentru că și-a sufocat frații „pentru a-i elibera de Satan”
Un adolescent din SUA, condamnat la 100 de ani de închisoare pentru că și-a sufocat frații „pentru a-i elibera de Satan”

Un adolescent din SUA a fost condamnat la 100 de ani de închisoare după ce și-a sufocat frații mai mici pentru a-i „elibera de Satan din iad”, scrie Daily Mail.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.