Șcene șocante au avut loc în Capitală. Un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă

×
Codul embed a fost copiat

Scene șocante s-au derulat joi seară în cartierul Titan din Capitală. Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat. S-a întâmplat într-o zonă cu blocuri, în apropierea unui gang.

Cu ultimele puteri, rănitul s-a târât câteva zeci de metri, până când a fost zărit de trecători, care au sunat la 112.

Martor: "Fugea spre partea cealaltă, unde se află Galeriile Titan, spunând că <>, la un moment dat s-a pus jos şi a început să strige. Doar el a venit, n-am văzut niciun scandal. Probabil cine o fi fost doar l-a lovit şi a plecat."

Victima a fost transportată în stare foarte gravă la spital, iar pe timpul nopții a fost operată. Între timp, agresorul a încercat să își piardă urma, dar polițiștii l-au găsit. Este vorba despre un individ de 33 de ani.

Potrivit unor surse din anchetă, cei doi s-ar cunoaște, însă nu se știe deocamdată cum s-a ajuns la acte de violență.

Citește și
Tânăr înjunghiat în Botoșani pentru că a încercat să despartă doi adolescenți. A mers pe picioare acasă
Tânăr înjunghiat la Botoșani pentru că a încercat să despartă doi adolescenți. A mers pe picioare acasă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Suspectul este cercetat acum pentru tentativă de omor și a fost audiat deja de anchetatori.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un adolescent român de 16 ani și-a înjunghiat tatăl pentru a-și apăra mama, în Italia
Un adolescent român de 16 ani și-a înjunghiat tatăl pentru a-și apăra mama, în Italia

Un adolescent român de 16 ani din Anzio și-a înjunghiat tatăl cu un cuțit, în timpul unui conflict izbucnit între bărbat și soția acestuia, aflați într-un proces de separare, scrie corriere.it.

Tânăr înjunghiat la Botoșani pentru că a încercat să despartă doi adolescenți. A mers pe picioare acasă
Tânăr înjunghiat la Botoșani pentru că a încercat să despartă doi adolescenți. A mers pe picioare acasă

Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat în spate, pe o stradă din municipiul Botoșani.

Bărbatul care a rănit un polițist din Lugoj cu cuțitul a fost de fapt agresat de agent
Bărbatul care a rănit un polițist din Lugoj cu cuțitul a fost de fapt agresat de agent

Bărbatul care a înjunghiat un polițist în picior pentru că i s-a atras atenția că nu poartă mască ar fi fost, de fapt, bătut de echipajul de poliție din Lugoj, iar omul legii s-ar fi tăiat singur în cuțitul pe care individul îl folosea la niște lucrări.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă