O femeie i-a înfipt un cuţit în inimă iubitului ei, apoi a dat vina pe el

Nicola Lee

O femeie din Marea Britanie a fost găsită vinovată de o instanță după ce și-a înjunghiat partenerul în inimă, declarând ulterior că acesta s-a sinucis.

În ciuda faptului că și-a negat faptele, în timpul procesului, judecătorii au prezentat dovezi de la alți foști parteneri ai femeii, precizând că a mai avut antecedente de violență și în trecut, informează BBC.

„Da, este o femeie, dar mă sperie de moarte. Nu mint. Aproape că în fiecare săptămână, a încercat să mă omoare”, a declarat un fost partener al femeii.

Potrivit apropiaților celor doi, Nicola Lee (44 de ani) era agresivă și ar fi avut un plan pentru a-l ucide pe Paul Taylor (45 de ani).

Citește și
crima educatoare
Pedeapsa primită de educatoarea care și-a ucis fetița de 4 ani ca să se răzbune pe soț
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„El este iubirea vieții mele. Vorbiți serios? Nu l-am rănit niciodată, el a făcut-o”, a declarat suspecta.

Ea va rămâne în arest și își va primi sentința pe 30 octombrie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O mamă cere ca fostul soț, care i-a ucis cei 5 copii, să fie iertat. ”Ei l-au iubit mult”
O mamă cere ca fostul soț, care i-a ucis cei 5 copii, să fie iertat. ”Ei l-au iubit mult”

O femeie din SUA, mamă a cinci copii care au fost uciși de tatăl lor, a implorat în fața instanței ca acesta să nu fie condamnat la moarte.

Pedeapsa primită de educatoarea care și-a ucis fetița de 4 ani ca să se răzbune pe soț
Pedeapsa primită de educatoarea care și-a ucis fetița de 4 ani ca să se răzbune pe soț

Fosta educatoare de grădiniţă, Oana Net, care şi-a ucis în martie anul trecut fetiţa de numai 4 ani, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Timişoara.

Ce riscă femeia din Buzău care şi-ar fi ars de vii în casă soţul şi cumnatul
Ce riscă femeia din Buzău care şi-ar fi ars de vii în casă soţul şi cumnatul

O dublă crimă în judeţul Buzău ar fi fost acoperită de un incendiu petrecut acum o lună, au descoperit poliţiştii. Pompierii au intervenit la stingerea focului, izbucnit într-o locuinţă, şi au găsit acolo cadavrele carbonizate a doi bărbaţi.

Scene sângeroase într-o familie din Vaslui, cu 4 copii. Soția acuzată că și-a ucis soțul băut
Scene sângeroase într-o familie din Vaslui, cu 4 copii. Soția acuzată că și-a ucis soțul băut

Scene sângeroase s-au derulat duminică seară într-o localitate din județul Vaslui.

Într-o stare avansată de ebrietate, o femeie din Bacău și-a ucis cu brutalitate fostul soț
Într-o stare avansată de ebrietate, o femeie din Bacău și-a ucis cu brutalitate fostul soț

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din județul Bacău a murit după ce a fost atacat cu brutalitate de cea care i-ar fi fost iubită.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.