Masacru într-o moschee. Peste 60 de oameni au fost uciși în timp ce se rugau

moschee
Getty

Cel puţin 62 de oameni veniţi la rugăciunea de vineri au fost uciși într-un atentat asupra unei moschei din estul Afganistanului.

„Bilanţul atacului asupra moscheii a crescut la 62 de morţi şi 33 de răniţi", a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernatorului din provincia Nangarhar, Attaullah Khogyani.

Numărul morţilor a fost confirmat şi de purtătorul de cuvânt al poliţiei, Mubarez Attal, care a precizat însă că ar exista 36 de răniţi, relatează Agerpres.

Potrivit lui Attaullah Khogyani, atacul a fost comis cu "explozibili care au fost plasaţi în interiorul moscheii", situate în satul Jaw Dara, din districtul Haska Mina. Alte surse, printre care şi una din rândul talibanilor, au evocat posibilitatea unui atac cu mortier.

Citește și
puerto rico
Masacru în Puerto Rico. Guvernatorul a declarat stare de urgență
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Este cel de-al doilea atac cel mai sângeros din acest an în Afganistan, după cel soldat cu 91 de morţi la o nuntă şiită de la Kabul din luna august, care a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.

Moscheea, al cărei acoperiş s-a prăbuşit potrivit mai multor surse, "putea primi până la 700 de credincioşi, dar în interior se aflau doar 350 la momentul exploziei", a declarat pentru AFP un localnic din Jaw Dara.

Nicio grupare nu a revendicat atentatul, dar talibanii au condamnat "această atrocitate în termenii cei mai fermi", calificând-o drept "crimă majoră" într-un mesaj al purtătorului lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid.

El a atribuit responsabilitatea atacului "cu mortier sau cu explozibili soldaţilor administraţiei din Kabul sau combatanţilor DAESH", acronimul în arabă al grupării SI.

Într-un comunicat, Amnesty International a denunţat o "crimă de război".

"Să ucizi în acest mod atâţia civili în timpul rugăciunii este o crimă de război", a precizat ONG-ul într-un comunicat, denunţând o "ecaladare" a violenţelor în acest conflict soldat cu cele mai multe victime în rândul civililor.

Joi, un raport al ONU a acuzat un număr de victime "fără precedent" de peste un deceniu în al treilea trimestru al anului, Afganistanul continuând să fie afectat de o violenţă "total inacceptabilă".

Între 1 iulie şi 30 septembrie, Misiunea ONU în Afganistan a înregistrat 1.174 de morţi şi 3.139 de răniţi în rândul civililor, potrivit raportului său trimestrial.

Luna iulie, în care s-au înregistrat 425 de morţi, a fost cea mai sângeroasă din ultimul deceniu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
Masacru în Puerto Rico. Guvernatorul a declarat stare de urgență
Masacru în Puerto Rico. Guvernatorul a declarat stare de urgență

Cel puţin şase persoane au murit într-un schimb de focuri în Puerto Rico. 

Masacru în rândurile poliţiei din Mexic. Cum s-au răzbunat oamenii lui
Masacru în rândurile poliţiei din Mexic. Cum s-au răzbunat oamenii lui "El Chapo"

14 polițiști au fost uciși și alți trei au fost răniți într-un atac armat, în timp ce puneau în aplicare un mandat emis de o instanță de judecată în orașul El Aguaje din Mexic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.