Celebru rapper, arestat pentru o crimă oribilă. Ce a postat apoi pe Facebook

rapper MHD
AFP

Rapperul francez MHD a fost arestat în cadrul unei anchete privind o crimă care a avut loc în Paris în iulie 2018.

MHD – al cărui nume real este Mohamed Sylla – este în arest în cadrul unei anchete privind uciderea unui tânăr de 35 de ani, care a fost înjunghiat pe o stradă din Paris într-o noapte, în vara anului trecut, scrie Le Point.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum mai mulţi membri ai unei bande îl lovesc pe băiat cu cuţitele, dar şi cu pumnii şi picioarele, apoi îl lasă zăcând într-o baltă de sânge. Victima a murit până la sosirea ambulanţei.

Se pare că rapperul era unul dintre agresori. Nu este clar dacă tânărul ucis făcea parte dintr-o bandă rivală sau pur şi simplu a fost victima unui atac la întâmplare.

Ulterior, MHD, care a creat genul afro-trap, şi-a anunţat retragerea din muzică printr-o postare pe Facebook, explicând că nu suportă „faţa ascunsă a succesului”. Iar în octombrie 2018, artistul acuza violenţa excesivă a poliţiei franceze.

Citește și
rapper celebru arestat
Un rapper celebru a fost arestat pentru că a susținut un concert. Acuzațiile aduse
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un rapper cunoscut a devenit victima unui jaf. Și artistul avea probleme cu legea
Un rapper cunoscut a devenit victima unui jaf. Și artistul avea probleme cu legea

Rapperul francez Booba a fost victima unui jaf duminică seară, hoţii intrând prin efracţie în locuinţa sa din Boulogne-Billancourt, a informat luni o sursă a poliţiei, citată de AFP.

Un rapper celebru a fost arestat pentru că a susținut un concert. Acuzațiile aduse
Un rapper celebru a fost arestat pentru că a susținut un concert. Acuzațiile aduse

Unul dintre cei mai populari rapperi din Rusia a fost arestat pentru că a încălcat interdicţia de a susţine un concert. Husky - pentru că acesta este numele de scenă al artistului - le-a cântat fanilor în aer liber, urcat pe o maşină.

Un rapper celebru și-ar putea petrece toată viața în închisoare. „A dat dovadă de o indiferență irațională”
Un rapper celebru și-ar putea petrece toată viața în închisoare. „A dat dovadă de o indiferență irațională”

Rapperul Tekashi 6ix9ine și alte cinci persoane riscă să își petreacă după gratii toată viața, după ce au fost puși sub acuzare pentru escrocherie și nerespectarea regimului armelor.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.