O mamă și-ar fi ucis propriul fiu, apoi a încercat să se sinucidă, la Arad

×
Codul embed a fost copiat

O tragedie greu de descris în cuvinte care s-a petrecut la Arad, în a două zi de Paște.

 

O femeie i-ar fi luat viața propriului fiu, un copil de nouă ani, apoi a încercat să se sinucidă. Motivele sunt deocamdată neclare, atât pentru anchetatori, care fac cercetări in rem, cât și pentru soțul ei, care a descoperit ororile.

 

Mama și fiul au fost găsiți în noaptea de luni spre marți, în casă, de soțul femeii. Băiatul nu mai trăia, iar femeia de 44 de ani își provocase răni grave.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. 16 decese anunțate marți, bilanțul ajunge la 198 de morți
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Zona a fost imediat împânzită de polițiști, în timp ce mama a fost transportată la spital. Vecinii au povestit că nimic din comportamentul familiei nu a dat de gândit că se va ajunge la așa ceva.

Își ridicau o casă, la 20 de kilometri de oraș. În ziua tragediei, bărbatul a fost văzut cu fiul său, la plimbare, apoi a plecat singur în localitatea unde construiesc. S-a întors abia spre seară, când a făcut descoperirea șocantă.

Până la acel moment, venicii nu auziseră niciun zgomot care să îi pună pe gânduri. Femeia nu a putut fi până acum audiată, pentru că este internată, așa că cercetările nu o vizează deocamdată în mod direct.

Deși nu se știa să aibă probleme de sănătate, ea va fi supusă unei expertize psihiatrice, imediat ce va fi posibil.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O pacientă din Arad a reclamat că a fost ţinută timp de 6 ore cu o femeie moartă în salon
O pacientă din Arad a reclamat că a fost ţinută timp de 6 ore cu o femeie moartă în salon

O pacientă infectată cu Covid-19 și internată la Spitalul de Urgență din Arad, a reclamat, luni, că a fost ţinută încuiată în salon timp de şase ore, alături de un cadavru.

Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. 16 decese anunțate marți, bilanțul ajunge la 198 de morți
Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. 16 decese anunțate marți, bilanțul ajunge la 198 de morți

Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. Crește alarmant numărul deceselor cauzate de noul coronavirus. Ultimele 13 au fost anunțate de autorități marți după-amiază. Cele mai multe în Arad și Suceava. Sunt 198 de victime ale COVID-19.

Decizii importante. Șefii DSP Timiş, Arad, Braşov şi Vâlcea au fost schimbaţi din funcţii
Decizii importante. Șefii DSP Timiş, Arad, Braşov şi Vâlcea au fost schimbaţi din funcţii

Șefii Direcţiilor de Sănătate Publică Timiş, Arad, Braşov şi Vâlcea au fost schimbaţi din funcţie, luni, în contextul crizei medicale, provocată de epidemia de coronavirus.

O casă a ars din temelii, într-un cartier din Arad
O casă a ars din temelii, într-un cartier din Arad

Focul a izbucnit în interiorul locuinței și s-a răspândit imediat, iar când a fost observat de vecini era deja prea târziu.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.