Cangurii vor fi împuşcaţi în Australia pentru a fi dați drept hrană animalelor de companie

Cangurii vor fi împuşcaţi într-un stat din Australia
Getty

Cangurii vor fi împuşcaţi în statul australian Victoria pentru a servi drept hrană pentru animalele de companie, în cadrul unui program menit să ţină sub control creşterea numărului acestor marsupiale.

Şapte zone din acest stat, acoperind arii cu un număr semnificativ de canguri, au fost alese pentru acest program, a indicat marţi ministrul agriculturii din statul Victoria, Jaclyn Symes.

Un număr alocat de canguri, stabilit de guvern pe baza studiilor privind populaţia acestor marsupiale, va putea fi ucis de vânători acreditaţi în cadrul programului menţionat, scrie Agerpres.

"Programul echilibrează necesitatea de a menţine populaţiile de canguri la niveluri sănătoase şi de a ne asigura că fermierii nu sunt depăşiţi de numărul mare de canguri care pot mânca recoltele, deteriora proprietăţile şi concura cu animalele de la ferme pentru furaje şi apă ", a precizat Symes într-o declaraţie.

Carcasele vor fi procesate pentru a intra în componenţa hranei pentru animalele de companie, oferite de către producătorii autorizaţi.

Citește și
canguri morti
Motivul tulburător pentru care zeci de canguri au fost găsiți morți pe o plajă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Noul program înlocuieşte un program pilot desfăşurat în ultimii cinci ani.

Fermierii şi proprietarii de terenuri vor putea să continue uciderea cangurilor pe propriile proprietăţi, însă carcasele respective nu vor putea fi procesate în cadrul noului program, au precizat autorităţile.

Împuşcarea cangurilor pentru hrana animalelor de companie a împărţit comunitatea, mulţi fermieri susţinând iniţiativa, în timp ce activiştii pentru drepturile animalelor au calificat acest act drept unul "crud".

În martie, Societatea australiană pentru canguri a indicat că 1 milion de canguri au fost ucişi de la debutul programului pilot în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un şofer a lovit mortal 20 de canguri în sud-estul Australiei
Un şofer a lovit mortal 20 de canguri în sud-estul Australiei

Poliţia australiană investighează „acte de cruzime împotriva animalelor” după ce un şofer a lovit cu maşina şi ucis 20 de canguri.

Motivul tulburător pentru care zeci de canguri au fost găsiți morți pe o plajă
Motivul tulburător pentru care zeci de canguri au fost găsiți morți pe o plajă

Zeci de canguri morți au fost găsiți pe o plajă din Queensland, Australia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.