Agent de pază înjunghiat de 3 ori de un tânăr care ar fi agresat o chelneriţă într-un club

politia

Un agent de pază a fost înjunghiat de trei ori într-un club din Arad, duminică dimineaţă, de către un client de 22 de ani care ar fi agresat mai întâi o chelneriţă.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, a declarat, pentru Agerpres, că incidentul a avut loc într-un local din incinta Ştrandului Neptun, dimineaţă, înainte de ora închiderii clubului.

Conform declaraţiilor date de martori anchetatorilor, un client de 22 de ani, care ar fi fost în stare de ebrietate, ar fi agresat o chelneriţă, iar unul dintre agenţii de pază ai clubului, în vârstă de 30 de ani, a intervenit.

"A vrut să-l scoată afară din local pe agresor, însă acesta a ripostat şi l-a înjunghiat pe agentul de pază de trei ori. Victima are trei plăgi penetrante, iar lama cuţitului a atins şi ficatul victimei, care a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe", a declarat procurorul Pavel Palcu.

Agresorul a fugit după ce l-a înjunghiat pe agent în spate şi în abdomen, însă a fost prins în apropiere, în centrul municipiului Arad, de către colegi ai victimei.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La sosirea poliţiştilor, suspectul a solicitat să fie dus la spital, acuzând că a fost şi el rănit de către agenţii de pază ai clubului. El a rămas internat, motiv pentru care deocamdată nu a putut fi audiat.

"După efectuarea investigaţiilor medicale, va avea loc şi audierea suspectului. S-a efectuat cercetarea criminalistică la locul faptei şi a fost recuperat cuţitul, găsit asupra autorului", a adăugat procurorul de caz.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a început urmărirea penală a suspectului, pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Agentul de pază rănit se află în stare stabilă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.