O defilare de modă total neobișnuită la Paris. Cei prezenți, surprinși de aparițiile de pe podium GALERIE FOTO

prezentare altfel paris
Getty

Modele de vârsta a treia şi studenţi la design au defilat ţinându-se de mână şi purtând ţinute îndrăzneţe de culoare albă joi seară la Paris în cadrul unei prezentări de modă mai puţin obişnuite.

Defilarea altfel şi-a propus promovarea unei perspective mai incluzive asupra vârstei, informează Reuters.

''Să am parte de o astfel de experienţă, mă emoţionează de-a dreptul'', a spus Daisy Salmon, în vârstă de 90 de ani, adăugând că este încântată că participă la eveniment şi că poate discuta cu tineri. ''Îmi voi aminti acest moment mult timp de acum încolo'',  a punctat ea.

Organizaţia caritabilă Les Petits Freres des Pauvres a organizat un spectacol intergeneraţional pentru a contesta prejudecăţile legate de vârstă în colaborare cu şcoala de modă LISAA Mode Paris, ai cărei studenţi au creat ţinutele şi au defilat alături de Salmon şi alte modele.

''De ce nu şi persoanele vârstnice'', a spus Christian Gonzalez în vârstă de 21 de ani. ''Societatea noastră îi dă deseori uitării''.

Citește și
Sahar Tabar
Sosia „zombie” a Angelinei Jolie și-a arătat adevărata față, după ce a fost eliberată din închisoare. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Obiectivul spectacolului este de a pune în lumină nevoia unei mai mari diversităţi din punctul de vedere al vârstei în lumea modei, ca parte dintr-o campanie mai amplă de sensibilizare a opiniei publice în ceea ce priveşte discrepanţa dintre viaţa oamenilor în vârstă şi clişeele sociale, care pot duce la izolare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăra care a trecut de la model pe OnlyFans la mecanic auto: „M-am confruntat cu agresiuni sexuale” | GALERIE FOTO
Tânăra care a trecut de la model pe OnlyFans la mecanic auto: „M-am confruntat cu agresiuni sexuale” | GALERIE FOTO

Peyton Cicconi este o tânără de 25 de ani, model pe OnlyFans, care a intrat în industria auto și și-a deschis un service.  

Sosia „zombie” a Angelinei Jolie și-a arătat adevărata față, după ce a fost eliberată din închisoare. GALERIE FOTO
Sosia „zombie” a Angelinei Jolie și-a arătat adevărata față, după ce a fost eliberată din închisoare. GALERIE FOTO

Sahar Tabar, tânăra care a devenit drept sosia zombie a Angelinei Jolie în urma postărilor sale de pe Instagram, și-a dezvăluit adevărata fața, după ce a fost eliberată din închisoare.

Cristi Minculescu, transformare totală de look: Artistul s-a tuns. Cum arată cântărețul. GALERIE FOTO
Cristi Minculescu, transformare totală de look: Artistul s-a tuns. Cum arată cântărețul. GALERIE FOTO

Cristi Minculescu, omul care a făcut istorie cu trupa Iris, a făcut o schimbare radicală de look cu care a uimit pe toată lumea în ultima vreme. Artistul s-a tuns.

Cristi Chivu împlinește 42 de ani. 25 de momente memorabile din cariera de fotbalist și antrenor | GALERIE FOTO
Cristi Chivu împlinește 42 de ani. 25 de momente memorabile din cariera de fotbalist și antrenor | GALERIE FOTO

Cristi Chivu împlinește miercuri, 26 octombrie, 42 de ani.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.