Jennifer Aniston și Adam Sandler, din nou împreună într-o comedie difuzată de Netflix

×
Codul embed a fost copiat

Jennifer Aniston şi Adam Sandler şi-au dat întâlnire pe covorul roşu de la Hollywood. Motivul? Premiera filmului "Murder Mistery", în care cei doi actori îndrăgiţi sunt vedetele pricipale.

În faţa a numeroşi jurnalişti, cei doi nu s-au abţinut să îşi arate semne de afecţiune, semn că sunt foarte apropiaţi.

Adam Sandler, actor: Suntem prieteni foarte buni de mult timp. De când eu eram mai slab şi ea avea vreo 20 de ani. Ne cunoaştem aşadar de foarte mult timp. Cred că e foarte amuzantă. E o persoană minunată şi ador să facem filme împreună.

La rândul său, partenera sa din film, Jennifer Aniston, a confirmat că adoră să joace în filme alături de Adam Sandler.

Jennifer Aniston, actriţă: E ca şi cum te-ai duce într-o tabără de vară. Şi mă refer la cea mai tare vacanţă de vară pe care ai putea să o ai cu familia, o familie pe care o iubeşti din toată inima.

Citește și
jennifer aniston
Jennifer Aniston a pozat topless la 50 de ani. Actrița arată fabulos. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Filmul, la care cei doi actori au muncit mai bine de un an, prezintă povestea unui cuplu care pleacă într-o vacanţă în Europa. Aici, o întâmplare face că cei doi soţi să fie invitaţi la ziua de naştere a unui miliardar, doar că acesta este asasinat chiar în faţa lor.

Reporter: Ai avut parte de multă acţiune în film?
Jennifer Aniston: Am condus acea maşină de curse.
Reporter: Şi cum a fost?
Jennifer Aniston: Înfricoşător... înfricoşător şi ei nici măcar nu au..., adică am făcut mai mult decât am fost plătită.

Pelicula despre care producătorii spun că este o comedie care ne va face să râdem în hohote, va fi difuzată de Netflix începând cu 14 iunie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spune Jennifer Aniston despre o reluare a serialului „Friends”. VIDEO
Ce spune Jennifer Aniston despre o reluare a serialului „Friends”. VIDEO

Jennifer Aniston a dezvăluit că și-ar dori ca serialul care a făcut-o celebră - Friends - să fie reluat.

Jennifer Aniston a pozat topless la 50 de ani. Actrița arată fabulos. FOTO
Jennifer Aniston a pozat topless la 50 de ani. Actrița arată fabulos. FOTO

Jennifer Aniston a împlinit în acest an 50 de ani și marchează acest eveniment cu o ședință foto seducătoare.

Brad Pitt, fotografiat cu Jennifer Aniston. Amândoi au divorţat recent
Brad Pitt, fotografiat cu Jennifer Aniston. Amândoi au divorţat recent

Unul dintre fostele "cupluri de aur" ale Hollywood-ului s-a reunit, cel puțin pentru o seară. Brad Pitt a fost zărit la petrecerea pe care fosta lui soție, Jennifer Aniston, a organizat-o pentru ziua ei de naștere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.