Demi Lovato, comparată cu Whitney Houston după interpretarea de la Super Bowl. VIDEO

demi lovato
AFP

Demi Lovato a fost comparată cu Whitney Houston după modul în care a interpretat imnul american cu ocazia finalei Campionatului de fotbal american Super Bowl, duminică seară, la Miami, Florida, transmite Press Association.

Vedeta pop în vârstă de 27 de ani se află în plină revenire după ce în urmă cu doi ani a suferit o supradoză de droguri ce i-a fost aproape fatală.

Ea a cântat şi pe scena premiilor Grammy şi a fost aleasă să interpreteze „The Star Spangled Banner” în deschiderea Super Bowl, cel mai mare eveniment sportiv anual din SUA.

Într-un mesaj postat pe Instagram după Super Bowl, Lovato a descris acest moment ca pe „un vis devenit realitate”.

Ea a fost foarte apreciată în mediul online pentru modul în care a interpretat imnul şi a fost aplaudată în picioare de publicul aflat la evenimentul organizat pe Hard Rock Stadium.

Citește și
Demi Lovato
Prima reacție a lui Demi Lovato după ce a fost spitalizată în urma unei supradoze
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mulţi dintre fani s-au grăbit să speculeze online că interpretarea lui Lovato a fost mai bună decât cea a divei R&B Whitney Houston, în condiţiile în care, felul în care a interpretat Whitney Houston imnul american la ediţia Super Bowl din 1991 este în general perceput drept „standardul de aur” pentru astfel de momente.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Imaginea controversată postată de o cântăreață pe Instagram. „E cea mai mare temere a mea”
Imaginea controversată postată de o cântăreață pe Instagram. „E cea mai mare temere a mea”

Cântăreața pop Demi Lovato a postat pe Instagram o fotografie needitată în costum de baie, în care își dezvăluie trupul imperfect.

Prima reacție a lui Demi Lovato după ce a fost spitalizată în urma unei supradoze
Prima reacție a lui Demi Lovato după ce a fost spitalizată în urma unei supradoze

Cântăreața de muzică pop de origine americană, Demi Lovato a postat pe contul de Instagram primul mesaj de când a ajuns la spital, în urma unei supradoze de droguri, relatează BBC.

Legistii au stabilit cauza reala a mortii lui Whitney Houston. Artista era intoxicata cu droguri
Legistii au stabilit cauza reala a mortii lui Whitney Houston. Artista era intoxicata cu droguri

Vedeta pop americana,Whitney Houston, ar fi murit ca urmare a absorbtiei unui amestec de droguri si de alcool, au declarat medicii legisti din Los Angeles in raportul lor final , indicand faptul ca cocaina a fost gasita in camera ei, relateaza AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă