Cum arată cei trei copii ai lui Celine Dion. Artista a postat o fotografie rară însoțită de un mesaj emoționant. FOTO

Celine Dion
Getty

Celine Dion le-a mulțumit fanilor și familiei sale, printr-o postare pe rețelele sociale, în timp ce a vorbit despre boala autoimună pe care încearcă să o „învingă” de mai bine de un an.

„Astăzi, lumea recunoaște Ziua Internațională de Conștientizare a SPS", a scris vineri cântăreața, în vârstă de 55 de ani, pe Instagram. Artista a pus o fotografie în care pozează cu toți cei trei fii ai săi, René-Charles Angélil, în vârstă de 23 de ani, și gemenii Eddy și Nelson, în vârstă de 13 ani, potrivit People.

„După cum mulți dintre voi știți, în toamna anului 2022, am fost diagnosticată cu Sindromul Persoanei Rigide (SPS). Încercarea de a depăși această tulburare autoimună a fost una dintre cele mai grele experiențe din viața mea, dar rămân hotărâtă să mă întorc într-o zi pe scenă și să duc o viață cât mai normală.

Sunt profund recunoscătoare pentru dragostea și sprijinul din partea copiilor mei, a familiei, a echipei și a voastră”, a mai precizat vedeta.

Citește și
celine dion
Céline Dion „nu-şi mai controlează muşchii” din cauza bolii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Vreau să trimit încurajările și sprijinul meu tuturor celor din întreaga lume care au fost afectați de SPS. Vreau să știți că puteți reuși! Putem să o facem!”, a concluzionat ea, încheind cu „Love Celine xx”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Celine Dion, prima apariţie publică din ultimele trei luni, la gala Premiilor Grammy. Ce ținută a purtat | GALERIE FOTO
Celine Dion, prima apariţie publică din ultimele trei luni, la gala Premiilor Grammy. Ce ținută a purtat | GALERIE FOTO

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a avut prima apariţie publică din ultimele trei luni, duminică seara, când a urcat pe scena ceremoniei de decernare a Premiilor Grammy pentru a înmâna premiul "Albumul anului", relatează contactmusic.com.

Céline Dion „nu-şi mai controlează muşchii” din cauza bolii
Céline Dion „nu-şi mai controlează muşchii” din cauza bolii

Céline Dion „nu-şi mai controlează muşchii”, a declarat sora ei, cântăreaţa suferind de o boală autoimună numită sindromul persoanei rigide, conform The Guardian.  

Céline Dion și-a făcut apariția în public după aproape patru ani. Cum a fost surprinsă artista
Céline Dion și-a făcut apariția în public după aproape patru ani. Cum a fost surprinsă artista

Celine Dion, în vârstă de 55 de ani, a dezvăluit la sfârșitul anului trecut că a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă, o tulburare neurologică care declanșează spasme musculare, uneori insuportabile.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.