Arnold Schwarzenegger revine în "Terminator" la 72 de ani. Când va apărea filmul în România

×
Codul embed a fost copiat

La 72 de ani, Arnold Schwarzenegger rămâne acelaşi star al filmelor de acţiune şi vine să ne demonstreze că vârsta nu l-a afectat deloc în cel mai nou film din seria Terminator - Soartă întunecată.

Aflat la Seul într-un turneu de promovare a peliculei, actorul a dezvăluit curioşilor secretul condiţiei sale fizice de invidiat.
Nu, nu este vorba despre o dietă minune, nici despre pastile care fac minuni ci pur şi simplu despre multe exerciţii, în fiecare zi.

La vârsta la care alţii preferă să stea cu nepoţii sau să se bucure de linişte, Arnold Schwarzenegger s-a întors pe marile ecrane în rolul lui T-800. Noua peliculă Terminator - Soarta Întunecată va fi lansată peste câteva zile, iar actorul, la cei 72 de ani ai săi, şi-a făcut singur mai toate cascadoriile.

Secretul pentru forma sa fizică? Antrenamentele zilnice, spune actorul.

Arnold Schwarzenegger, actor: "Când vine vorba de vârsta mea, chiar nu o simt. Cred că e din cauză că mă antrenez tot timpul. Mă antrenez în fiecare zi, aşa că sunt oarecum pregătit pentru un film ca acesta. Am început să mă pregătesc cu câteva luni mai devreme. Şi lucrez cu cascadorii şi repet fiecare cascadorie în parte pentru că în asta cred, în repetiţii, repetiţii, repetiţii."

Alături de Schwarzenegger, pe scena din Seul a urcat şi Linda Hamilton, partenera lui din primele două filme ale seriei apocaliptice.

Linda Hamilton, actriţă: "Revederea cu Arnold a fost ceva fantastic. Nu am mai vorbit de prea mulţi ani, ne-am împrietenit pe vremuri, când eu eram Sarah şi el era T-800, am pierdut legătura când a devenit guvernator. Era foarte ocupat."

Noua peliculă spune povestea unui Terminator retras din activitate, care a îmbătrânit printre oameni, şi care trebuie să ducă la bun sfârşit o ultimă misiune: să o protejeze pe Sarah Connor şi pe apropiaţii ei. Regizorul Tim Miller spune că filmul continuă în mod natural întâmplările din Terminator 2, lansat în 1991.

Tim Miller, regizor: "Era normal că finalul filmului "Terminator 2" să schimbe viitorul şi ea trebuie să se descurce cu acest nou viitor, ceea ce înseamnă că apar noi personaje care nu existau mai demult. Nu am planificat asta, aşa a evoluat povestea începută atunci."

Alături de veteranii Arnold Schwarzenegger şi Linda Hamilton, în Terminator - Soartă Întunecată mai joacă şi Mackenzie Davis şi Natalia Reyes. Filmul va fi lansat în România pe 1 noiembrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schwarzenegger, despre Donald Trump: ''Cred că este pur şi simplu îndrăgostit de mine”
Schwarzenegger, despre Donald Trump: ''Cred că este pur şi simplu îndrăgostit de mine”

Actorul şi fostul guvernator al statului american California (2003-2011), Arnold Schwarzenegger, crede că preşedintele american Donald Trump este îndrăgostit de el şi vrea să fie la fel ca el, informează EFE.

Surprize pentru fanii Terminator. Ce actor a acceptat să-și reia rolul în
Surprize pentru fanii Terminator. Ce actor a acceptat să-și reia rolul în "Dark Fate"

La 71 de ani, Arnold Schwarzenegger nu se sfieşte să intre din nou în pielea Terminatorului.

Nadia Comăneci, alături de Schwarzenegger la împlinirea a 43 de ani de la primul 10. VIDEO
Nadia Comăneci, alături de Schwarzenegger la împlinirea a 43 de ani de la primul 10. VIDEO

Nadia Comăneci a postat pe contul de Twitter un filmuleţ în care apare alături de Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California, românca menţionând că întâlnirea este "un mod perfect pentru a aniversa 43 de ani de la primul 10".

"Terminator" revine cu Arnold Schwarzenegger. Când va avea loc premiera peliculei

Terminatorul a promis că se va întoarce, şi asta și face! Și este întruchipat tot de Arnold Schwarzenegger, în noul film "Terminator".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.