(P) Postul intermitent și beneficiile asupra sănătății

dr.max
StirilePROTV

Vorbim în acest articol despre beneficiile potențiale ale postului intermitent. Postul intermitent înseamnă să nu mănânci o perioadă de timp în fiecare zi.

Unele abordări populare ale postului intermitent includ:

  • postul alternativ de zile: mănânci o dietă normală într-o zi și fie postești complet, fie iei o masă mică (mai puțin de 500 de calorii) în ziua următoare. Unele studii sugerează că postul în zile alternative este la fel de eficient ca o dietă tipică hipocalorică pentru pierderea în greutate. Acest lucru pare rezonabil, deoarece reducerea numărului de calorii pe care le consumi ar trebui să ajute la pierderea în greutate.
  • postul 5:2. Mănânci o dietă normală cinci zile pe săptămână și postești două zile pe săptămână.
  • postul zilnic cu restricții de timp. Mănânci normal, dar numai într-o fereastră de opt ore în fiecare zi. De exemplu, sari peste micul dejun, dar mănânci prânzul și cina până la ora 20.00.

Poate postul intermitent să îmbunătățească sănătatea? Pierderea în greutate și activitatea fizică ajută la scăderea riscului de boli legate de obezitate, cum ar fi diabetul, apneea de somn și unele tipuri de cancer. Pentru aceste boli, postul intermitent pare să fie la fel de benefic ca orice alt tip de dietă care reduce numărul total de calorii. Unele cercetări sugerează că postul intermitent poate fi mai benefic decât alte diete pentru reducerea inflamației și îmbunătățirea condițiilor asociate cu inflamația, cum ar fi:

  • boala Alzheimer;
  • artrita;
  • astmul;
  • scleroza multiplă;
  • accident vascular cerebral.

Este important de reținut că postul intermitent poate avea efecte secundare neplăcute, dar acestea dispar, de obicei, în decurs de o lună. Efectele secundare pot include:

  • foame;
  • oboseală;
  • insomnie;
  • greață;
  • dureri de cap.
Beneficiile postului intermitent

Postul intermitent este sigur pentru mulți oameni, dar nu este pentru toată lumea. Renunțarea la mese poate să nu fie cea mai bună modalitate de a gestiona greutatea în caz de sarcină sau alăptare. În caz de pietre la rinichi, reflux gastroesofagian, diabet sau alte probleme medicale, discută cu medicul înainte de a începe postul intermitent. Iată care ar putea fi beneficiile postului intermitent:

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Pierderea în greutate

Postul intermitent poate contribui la pierderea în greutate pentru persoanele supraponderale sau obeze. Cercetătorii au analizat datele din 27 de studii și au constatat că acest tip de dietă a ajutat participanții să piardă până la 13% din greutatea lor. Cu toate acestea, faptul că acele studii au fost pe termen scurt înseamnă că nu este clar dacă postul intermitent este durabil și poate ajuta la pierderea kilogramelor pe termen lung.

Reducerea tensiunii arteriale

Postul intermitent poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale ridicate pe termen scurt. A avea o tensiune arterială normală este important, nivelurile nesănătoase pot afecta inima, creierul, rinichii și ochii. Dar, până în prezent, cercetările arată că aceste beneficii pentru tensiunea arterială durează doar cât timp cineva ține postul intermitent. Odată ce dieta s-a încheiat și oamenii au revenit la o alimentație normală, valorile tensiunii arteriale au revenit la nivelurile inițiale.

Inflamație redusă

Postul intermitent și restricția calorică generală pot reduce nivelurile de inflamație.

Scăderea colesterolului

Colesterolul LDL poate crește riscul de boli de inimă sau de accident vascular cerebral. Cercetătorii au observat, de asemenea, că postul intermitent a redus prezența trigliceridelor, grăsimi care se găsesc în sânge și care pot duce la accident vascular cerebral, atac de cord sau boli de inimă. Cu toate acestea, nu toți cercetătorii sunt de acord că postul intermitent reduce semnificativ nivelul colesterolului.

Stimularea funcției cerebrale

Există studii care susțin că postul o dată la două zile poate îmbunătăți memoria. Studii recente au demonstrat că o astfel de dietă ar putea proteja împotriva dezvoltării unei tulburări neurologice.

Protecția împotriva cancerului

O dietă de post ar putea reduce riscul de cancer prin încetinirea capacității celulelor canceroase de a se adapta și de a se răspândi și prin îmbunătățirea efectelor tratamentului împotriva cancerului. Cu toate acestea, mai sunt necesare cercetări pentru a se trage o concluzie în acest sens. Desigur, este important ca persoanele care urmează un tratament împotriva cancerului să se consulte cu echipa de îngrijire a sănătății înainte de a face schimbări în dieta lor.

Un somn mai bun pe timp de noapte

Dieta poate avea un impact asupra stării de veghe și a somnolenței. Unii adepți ai postului intermitent raportează că reușesc să doarmă mai bine ca urmare a faptului că urmează acest mod de alimentație. De ce? O teorie este că postul intermitent reglează ritmul circadian, care determină tiparele de somn. Un ritm circadian reglat înseamnă că vei adormi ușor și te vei trezi odihnit, deși cercetările care susțin această teorie sunt limitate. Cealaltă teorie se axează pe faptul că dacă iei ultima masă mai devreme în timpul serii înseamnă că vei fi digerat mâncarea până în momentul în care te vei culca. A merge la culcare cu stomacul plin (mai ales dacă acea ultimă masă a implicat alimente grele sau condimentate) poate interfera cu digestia sau îți poate da arsuri la stomac, ceea ce poate face dificilă adormirea.

Cercetările privind postul intermitent nu sunt finalizate. Este important să te consulți cu medicul dacă intenționezi să începi o asemenea dietă, mai ales dacă ai fost diagnosticat cu boli cronice sau grave.


Acest articol a fost realizat în baza informațiilor preluate din următoarele surse:

Healthline, „10 evidence-based health benefits of intermittent fasting”: https://www.healthline.com/nutrition/10-health-benefits-of-intermittent-fasting

Everyday Health, „12 possible health benefist of intermittent fasting”: https://www.everydayhealth.com/diet-nutrition/possible-intermittent-fasting-benefits/ 

 
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Îți place mai întunecat? O incursiune în universul lui Stephen King
(P) Îți place mai întunecat? O incursiune în universul lui Stephen King

Recent lansată, cartea "Îți place mai întunecat" de Stephen King ne poartă din nou în universul fascinant și macabru al maestrului horrorului.

(P) Compania UTILBEN a marcat 18 ani de activitate prin voluntariat
(P) Compania UTILBEN a marcat 18 ani de activitate prin voluntariat

UTILBEN este o companie înființată în anul 2006, care a ajuns rapid între liderii industriei de utilaje agricole și de construcții din România.

(P) Cum să Organizezi Petrecerea Perfectă cu Baloane și Decorațiuni de Petrecere
(P) Cum să Organizezi Petrecerea Perfectă cu Baloane și Decorațiuni de Petrecere

Este vară și petrecerile în aer liber sunt la mare căutare! Nimic nu se compară cu o petrecere de vară organizată într-o grădină plină de verdeață, lângă o piscină strălucitoare sau chiar pe nisipul cald al plajei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă