Președinta PE: În fiecare an există o creştere a fondurilor pentru Erasmus. Mă angajez să continuăm să facem asta

studenti
Shutterstock

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat, miercuri, la Bucureşti, că, în fiecare an, se înregistrează creşteri ale fondurilor pentru programele Erasmus şi s-a angajat că acest trend va continua.

Prezentă la Bucureşti, unde participă la Congresul PPE, Roberta Metsola a avut un dialog cu tineri din România privind implicarea acestora în viaţa democratică europeană, viitorul Europei şi importanţa alegerilor europene din 9 iunie şi a fost întrebată despre decalajul dintre suma acordată tinerilor în cadrul programelor Erasmus şi costurile pe care trebuie să le suporte bursierii.

"Când am fost eu cu bursă Erasmus, îmi amintesc că era foarte greu pentru noi să ţinem pasul. Eram patru fete, locuind într-o singură cameră, ca să economisim de la cazare. În fiecare an, există o creştere a fondurilor pentru Erasmus şi mă angajez în faţa voastră să continuăm să facem asta, atât pentru programul clasic Erasmus, burse şi pentru Erasmus Plus, care a fost extins dincolo de schimburile între instituţii universitare, cum era pe vremuri, când am fost eu. Acum e vorba despre antreprenori, învăţământ tehnic, profesional", a explicat Metsola, în cadrul dialogului cu tinerii desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti.

Ea i-a îndemnat pe tineri să susţină prin votul lor politicienii care promovează proiectul european. De asemenea, preşedinta PE a subliniat că toţi tinerii, indiferent de mediul din care provin, ar trebui să aibă posibilitatea de a accesa o bursă Erasmus.

"România a contribuit cu 20 de miliarde, faţă de 80 primite, deci sunteţi beneficiar net şi aţi beneficiat de fonduri care au contribuit la dezvoltarea ţării şi economiei. Sprijiniţi-i pe cei care vor să facă asta în continuare, să îmbunătăţească standardele în ţara voastră, care vor să sporească oportunităţile. Şi aici, un aspect important, fiindcă există o petiţie românească în acest sens, dacă aveţi nevoie de mai multe fonduri pentru a merge cu o bursă Erasmus, putem să vă ajutăm, fiindcă pentru voi este foarte costisitor în momentul aceasta să mergeţi în alte oraşe europene. Lucrăm la asta. Ar trebui să nu existe diferenţe dacă locuiţi într-o zonă rurală sau în centrul Bucureştiului sau Clujului sau Timişoarei", a explicat Roberta Metsola.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Elevi din Braşov, printre câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri din lume organizate de NASA
Elevi din Braşov, printre câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri din lume organizate de NASA

Elevi de la Colegiul Naţional ”Andrei Şaguna” din Braşov se numără printre câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de dezvoltare aerospaţială din lume.

stirileprotv.ro organizează un concurs pentru tinerii jurnaliști: 
MyImpact – Be Active, Be Your Change
stirileprotv.ro organizează un concurs pentru tinerii jurnaliști: MyImpact – Be Active, Be Your Change

În cadrul unui consorțiu editorial dezvoltat cu ajutorul unei finanțări din partea Uniunii Europene alaturi de site-uri din Polonia, Croatia, Bulgaria si Lituania, stirileprotv.ro derulează proiectul MyImpact – Be Active, Be Your Change, dedicat Gen Z.

Schimbare radicală la tinerii generației Z. Creșterea cu 48% a interesului pentru pensia privată și siguranța la bătrânețe
Schimbare radicală la tinerii generației Z. Creșterea cu 48% a interesului pentru pensia privată și siguranța la bătrânețe

Speriați de inflație și tot mai preocupați de siguranța zilei de mâine, mulți români se gândesc la vârsta pensionării încă de tineri. Și încep să cotizeze la pilonul 3 de pensii în număr tot mai mare.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.