Vicepreședintele CJ Suceava a fost reținut, după flagrantul în care lua 40.000 euro mită

Vicepreședintele CJ Suceava, prins în flagrant de DNA când primea mită 40.000 de euro
Monitorul de Suceava

Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de euro mită de la un om de afaceri.

 

''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie a inculpatului Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală'', se arată într-un comunicat al DNA.

Acesta va fi prezentat în cursul zilei de marţi Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la începutul lunii decembrie 2020, Silviu-Cristinel Creţu ar fi acceptat şi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituţie cu firma administratorului să decurgă în bune condiţii, iar plăţile să fie făcute la timp.

Ulterior, spun anchetatorii, în perioada 16 - 29 martie 2022, Creţu, în legătură cu un alt contract de întreţinere a drumurilor judeţene pentru care avea atribuţii de verificare, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfăşurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Judeţean Suceava.

Citește și
Dan Tudorache
Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În acest context, luni, suspectul Silviu-Cristinel Creţu ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava", preciza DNA, potrivit Agerpres.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vicepreședintele CJ Suceava, prins în flagrant de DNA când primea mită 40.000 de euro
Vicepreședintele CJ Suceava, prins în flagrant de DNA când primea mită 40.000 de euro

Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a informat, luni, DNA.

 

Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro
Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro

Fostul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi luat mite de 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro, pe care le-a spălat prin intermediul soției.

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții
DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ și revenirea în aria de competență a procurorilor săi cercetarea magistraților suspectați de fapte de corupție.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.