Scandal de corupție la ANT. Fosta conducere a instituției, denunțată la DNA

×
Codul embed a fost copiat

Un nou scandal, de astă dată cu acuzaţii de corupţie, vizează Agenţia Naţională de Transplant.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a denunţat miercuri la DNA fosta conducere a agenţiei, despre care susţine că ar fi ajuns la mâna unui grup restrâns de interese.

Deputatul USR le-a cerut procurorilor DNA să înceapă urmărirea penală împotriva a doi dintre foştii şefi ANT. Este vorba despre Dan Luscalov şi Victor Zota pe care îi acuză de mai multe fapte de corupţie, cerându-le anchetatorilor să facă cercetări pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Ungureanu susţine că ar fi descoperit mai multe nereguli chiar cu ajutorul Ministerului Sănătăţii, legate de diferite contracte încheiate la nivelul ANT, între şefii acestei instituţii şi persoane apropate, contracte in care aceștia și-ar fi schimbat pe rând statutul, aducându-se si prejudicii de ordin financiar.

Denunţul a fost depus la DNA, iar alături de el a fost ataşat şi un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății din luna decembrie, pe care, spunea chiar Ungureanu, ministrul Sănătății avea obligaţia să-l trimită direct la DNA, însă Sorina Pintea afirma că l-ar fi făcut, însă nu la DNA a trimis raportul cu pricina, ci la DIICOT.

Citește și
Bunea Stancu
Fostul şef al CJ Brăila, condamnat la 3 ani şi 8 luni, a fost eliberat după nici 2 luni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Deputatul denunțător le-a cerut anchetatorilor și să stabilească în fruntea listei de martori pe ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru a da explicații cu tot ceea ce știa că s-a întâmplat.

Pe de alta parte, Dan Luscalov spune că deocamdată nu s-a lămurit ce vrea Ungureanu, iar Zota este profund revoltat de acest demers al deputatului USR şi va face plângere împotriva lui, îl va da chiar în judecată, cerându-i acestuia să-i plătească daune morale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fost rector al Academiei de Poliţie, audiat în dosarul şantajului asupra Emiliei Şercan
Fost rector al Academiei de Poliţie, audiat în dosarul şantajului asupra Emiliei Şercan

Chestorul Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliţie, a fost chemat joi la sediul DNA în dosarul de şantaj comis asupra jurnalistei Emilia Şercan.

Fostul şef al CJ Brăila, condamnat la 3 ani şi 8 luni, a fost eliberat după nici 2 luni
Fostul şef al CJ Brăila, condamnat la 3 ani şi 8 luni, a fost eliberat după nici 2 luni

Fostul preşedinte al CJ Brăila Gheorghe Bunea Stancu, condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare a fost eliberat condiţionat după mai puţin de două luni

Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită
Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită

Sorin Blejnar, fost şef al ANAF, şi Viorel Comăniţă, fost vicepreşedinte al instituţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.