Primarul din Chiajna, trimis în judecată pentru finanţarea nelegală cu 10 milioane de euro a clubului Concordia Chiajna

Mircea Minea
Agerpres

Primarul comunei Chiajna, Mircea Minea, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un dosar în care este acuzat de finanţarea nelegală din bani publici a clubului de fotbal Concordia Chiajna.

Prejudiciul cauzat de Minea este de 10 milioane de euro, potrivit DNA.

Mircea Minea a deţinut calităţile de membru fondator şi preşedinte al consiliului director al clubului Concordia Chiajna (aceasta din urmă, până la data de 14 ianuarie 2015).

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2007 - 2021, Mircea Minea şi-a încălcat atribuţiile de primar, în sensul că a încheiat cu Concordia Chiajna mai multe contracte de finanţare nerambursabilă şi ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăţi în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea formaţiei de fotbal.

De asemenea, el a închiriat aceluiaşi club două baze sportive, respectiv bunuri din componenţa acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanţial mai mici (exemplu 100 lei/lună pentru baza sportivă şi 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piaţă şi fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfăşurării unor proceduri de licitaţie publică. Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Prin aceste demersuri, spune DNA, Mircea Minea a cauzat Primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei (10 milioane de euro), sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv.

Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri şi imobile ce aparţin primarului Mircea Minea.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii în luna august 2023, au fost trimiși în judecată, sub controlul judiciar.

Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată
Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată

Bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.

Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată
Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată

Cei trei indivizi care au luat parte în ianuarie la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov au fost trimiși în judecată.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.