Ministerul Justiţiei a trimis în Republica Moldova o cerere de extrădare a fostului deputat PSD Cristian Rizea

Ministerul Justiţiei a trimis în Republica Moldova o cerere de extrădare a fostului deputat PSD Cristian Rizea
Inquam/ Octav Ganea

Ministerul Justiţiei a anunţat că a trimis, miercuri, o cerere autorităţilor din Republica Moldova având ca obiect extrădarea fostului deputat Cristian Rizea, care are de executat în România o condamnare de 4 ani şi 8 luni închisoare.

 

Potrivit unui comunicat al MJ, la data de 25 aprilie 2019, Ministerul Justiţiei a formulat cererea de extrădare din Republica Moldova a lui Cristian Rizea, în vederea executării în România a unei pedepse de 4 ani şi 8 luni, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2019.

Conform MJ, această cerere a fost trimisă, la data de 3 mai 2019, Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova.

Pe 7 iunie 2019, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a transmis o adresă Ministerului Justiţiei din România, prin care a informat că nu poate fi iniţiată procedura de extrădare, întrucât Cristian Rizea este şi cetăţean al Republicii Moldova.

Citește și
Cristian Rizea, urmărit internațional, fotografiat într-o altă țară
Fost deputat PSD, urmărit internațional, fotografiat într-o altă țară. Reacția Poliției Române
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a transmis, miercuri, o scrisoare Ministerului Justiţiei din România, prin care informează că, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova din 2 noiembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 285 din 3 noiembrie 2020, i-a fost retrasă cetăţenia moldoveană lui Cristian Rizea.

MJ susţine că a transmis miercuri în Republica Moldova o cerere de extrădare, după ce preşedintele Igor Dodon i-a retras lui Rizea cetăţenia acestei ţări.

"În consecinţă, astăzi, 04.11.2020, Ministerul Justiţiei din România a procedat în conformitate cu prevederile legale aplicabile, precum şi cu respectarea cadrului juridic multilateral (la nivelul Consiliului Europei - Convenţia Europeană de extrădare din 1957), a întocmit şi transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetăţeanului român Cristian Rizea, în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cererea este însoţită de documentele prevăzute de instrumentul juridic internaţional aplicabil menţionat. Termenele şi modalitatea de soluţionare a cererii sunt supuse legislaţiei statului solicitat, în speţă, legislaţia Republicii Moldova", spune MJ.

 

A luat mită 300.000 de euro

 

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care a fugit din România după ce a fost condamnat penal, a fost reţinut marţi la Chişinău, iar autorităţile au demarat procedura de extrădare.

În martie 2019, fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Rizea era acuzat că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, urmărit internațional, este cetățean al Republicii Moldova
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, urmărit internațional, este cetățean al Republicii Moldova

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, a intrat în direct, marți, la un post de televiziune din România pentru a spune că acum este cetățean moldovean.

Fost deputat PSD, urmărit internațional, fotografiat într-o altă țară. Reacția Poliției Române
Fost deputat PSD, urmărit internațional, fotografiat într-o altă țară. Reacția Poliției Române

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, a fost fotografiat la Chişinău, ducându-și copilul la școală.

Fost deputat PSD, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare. Decizia e definitivă
Fost deputat PSD, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare. Decizia e definitivă

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.