Incendiul de la Ferma Dacilor. Primarul comunei Gura Vadului şi fostul primar al localităţii, plasaţi sub control judiciar

Ferma Dacilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au emis ordonanţe de plasare sub control judiciar pe numele primarului comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, şi pe numele fostului primar Constantin Lungu, inculpaţi în dosarul ”Ferma Dacilor”.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că în urma audierilor care au avut loc în dosarul care vizează incendiul de la complexul turistic Ferma Dacilor, procurorii au dispus, miercuri seară, plasarea sub control judiciar a primarului şi a fostului primar din comuna pe raza căreia pensiunea funcţiona.

Primarul Marius Nicolae Sora şi fostul primar Constantin Lungu au fost lăsaţi să părăsească sediul Parchetului, după ce, anterior, funcţionara de la Serviciul urbanism din cadrul Primăriei a fost reţinută pentru 24 de ore.

Cei trei au fost ridicaţi pe bază de mandat şi duşi, miercuri, la audieri. A fost a doua oară când cei trei au fost chemaţi la Parchet pentru a da declaraţii în dosar, ei fiind suspectaţi că au emis documente prin care construcţiile ridicate iniţial ilegal şi care au funcţionat fără autorizaţie timp de mai mulţi ani să intre în legalitate în ceea ce priveşte edificarea lor. Procurorii suspectează că documentele care au permis intrarea în legalitate a construcţiilor au fost emise de către Primăria Gura Vadului fără a se face, de fapt, verificări în teren.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fapta pentru care s-a înăsprit Legea. Pedeapsă cu închisoarea între 15 și 25 de ani
Fapta pentru care s-a înăsprit Legea. Pedeapsă cu închisoarea între 15 și 25 de ani

Dealerii care au vândut droguri unei persoane care a murit în urma consumului acestor substanţe pot fi pedepsiţi cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Ministerul Justiției: Onorariile avocaților au fost indexate cu peste 100%
Ministerul Justiției: Onorariile avocaților au fost indexate cu peste 100%

Ministerul Justiției a anunțat că onorariile avocaților pentru asistența judiciară se indexează cu rata inflației, respectiv 105,90%.

O femeie din Arad și-a păcălit prietena timp de jumătate de an că este grav bolnavă pentru a primi peste 10.000 de euro
O femeie din Arad și-a păcălit prietena timp de jumătate de an că este grav bolnavă pentru a primi peste 10.000 de euro

O femeie din judeţul Arad este cercetată pentru înşelăciune, după ce timp de mai multe luni i-a cerut bani unei prietene, în total peste 10.000 de euro, minţind-o că este grav bolnavă şi are nevoie de ajutor pentru tratamente.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.